Jurnalul.ro Ştiri Locale Pârtiile din Poiana Brașov se redeschid în weekend

Pârtiile din Poiana Brașov se redeschid în weekend

de Vali Deaconescu    |   

Primăria Municipiului Braşov a anunțat redeschiderea mai multor pârtii din staţiunea Poiana Braşov începând de sâmbătă dimineața.

"De mâine se va putea schia până în Poiana Brașov.

Datorită condițiile meteo din ultimele zile, se redeschide varianta de coborâre până în Poiană pe pârtia Sulinar sau Drumul Roșu și apoi, pe variantă, spre pârtia Bradul.

Se schiază în condiții bune în zona superioară a masivului, pe pârtiile: Kanzel, Doamnei, Ruia, Lupului, Drumul Roșu, cu ieșire la telescaunul Ruia. De asemenea, se va schia și pe pârtia pentru începători Bradul.

Instalațiile de transport pe cablu funcționale: telecabina Capra Neagră, telegondola, telescaunul Ruia și teleschiurile Ruia și Bradul", transmite Primăria Municipiului Braşov pe Facebook.

În această perioadă tarifele de transport pe cablu sunt reduse, atât în timpul săptămânii, cât și în weekend. A scăzut numărul de puncte consumate pe următoarele instalații de transport pe cablu: telecabina Capra Neagră și telegondola (de la 6 la 5 puncte), telescaunul Ruia (de la 4 la 3 puncte).

Instalațiile de transport pe cablu care vor funcționa sunt telecabina Capra Neagră, telegondola, telescaunul Ruia și teleschiurile Ruia și Bradul.

Programul de funcționare a instalațiilor de transport pe cablu este până la ora 16:00 pentru ultima urcare cu telegondola, iar telescaunul Ruia va funcționa până la 15:45.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri