Echipa unui zbor al companiei Cathay Pacific, care se îndrepta dinspre San Francisco spre Hong Kong, a afirmat că a văzut momentul în care racheta balistică testată de Coreea de Nord a căzut în mare, săptămâna trecută, atrăgând atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă testele efectuate de regimul de la Phenian, relatează The Guardian.
Avionul a fost detectat în apropierea Japoniei în jurul momentului în care a avut loc testul rachetei Hwasong-15, de la Phenian, de pe 29 noiembrie. Racheta a căzut în Marea Japoniei.
Phenianul a afirmat că ultima rachetă balistică intercontinentală testată este capabilă să ajungă peste tot pe teritoriul SUA.
“Echipa de zbor CX893 a raportat că a văzut ce se crede că este reintrarea în atmosferă a unui test recent al rachetei DPRK”, a spus un purtător de cuvânt al liniei aeriene, referindu-se la numele oficial al Coreei de Nord, Republica Populară Democrată Coreeană (Democratic People’s Republic of Korea). “Deşi zborul a fost departe de locaţia evenimentului, echipa a atras atenţia controlorului de trafic din Japonia conform procedurilor”.
Zborul nu a fost afectat, iar compania nu plănuieşte să schime rutele existente, potrivit companiei aeriene.