Paștele ortodox ca fi sărbătorit duminică, 12 aprilie 2026. Credincioșii vor merge la slujba de Înviere din noaptea de 11-12 aprilie. A doua zi de Paște, luni, 13 aprilie, va fi zi liberă pentru angajați.
Diferențe confesionale
Paștele ortodox se celebrează în prima duminică după Luna plină, care urmează Echinocțiului de primăvară, conform Sinodului de la Niceea.
Paștele catolic va fi sărbătorit pe 5 aprilie, zi care corespunde Floriilor din calendarul ortodox.
Tradiții și obiceiuri de Paște
Timp de 40 de zile înainte de Paște, credincioșii ortodocși țin Postul Mare, evitînd alimentele de origine animală.
În Săptămâna Patimilor se curăță casa și se ține post negru în Vinerea Mare, când Mântuitorul a fost răstignit pe cruce.
Credincioșii vopsesc ouă roșii joi sau sâmbătă, simbol al sângelui Mântuitorului Isus Cristos. Acestea se ciocnesc în ziua de Înviere, când se spune ”Hristos a Înviat!/ Adevărat a Înviat!”.
La slujba de Înviere se cântă ”Hristos a Înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viața dăruindu-le”.
Credincioșii iau din biserică lumina sfântă, pe care apoi o duc acasă.
Masa tradițională de Paște include miel, drob, pască și cozonac, iar obiceiuri precum spălatul pe față cu apă rece și ou roșu promit noroc și sănătate tot anul. În această zi, credincioșii se îmbracă în straie noi.
Semnificație spirituală
Învierea Mântuitorului Isus Hrisos simbolizează victoria vieții asupra morții și speranța în viața veșnică.
celebrează victoria lui Iisus asupra morții, „omorârea morții și sfărâmarea iadului”, după cum notează surse creștine. Părintele Vasile Ioana sublinia: „Sărbătorim o victorie uriașă, pe Iisus care a biruit moartea prin jertfa Sa, topind păcatele în iubirea Lui.”