Jurnalul.ro Ştiri Observator Patriarhie: Şapte ani de la Colectiv. Slujbe la Biserica Sfântul Nicolae-Broşteni şi în faţa fostului club

Patriarhie: Şapte ani de la Colectiv. Slujbe la Biserica Sfântul Nicolae-Broşteni şi în faţa fostului club

Arhiepiscopia Bucureştilor va organiza, duminică, la Biserica Sfântul Nicolae - Broşteni, o slujbă de pomenire în memoria victimelor incendiului din clubul Colectiv, petrecut în urmă cu şapte ani.

Conform unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, de la ora 8,30 se va oficia Sfânta Liturghie în Biserica parohiei Sfântul Nicolae - Broşteni, situată în apropierea fostului club.

La 12,00 este programată slujba parastasului, care se va săvârşi în curtea bisericii, la monumentul edificat în memoria tinerilor de către Arhiepiscopia Bucureştilor, la iniţiativa Patriarhului Daniel.

O altă slujbă va fi oficiată de un sobor format din 10 preoţi, la ora 13,00, în faţa fostului club Colectiv.

Cu acest prilej, va fi depusă o coroană de flori din partea Părintelui Patriarh Daniel în memoria celor pomeniţi.

Subiecte în articol: colectiv
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri