În urma participării la această competiţie, Patricia Ţig a fost recompensată cu un cec în valoare de 1.852 dolari şi 12 puncte WTA.
România rămâne, astfel, cu cele trei reprezentante calificate direct pe tabloul principal de la Shenzhen, Irina-Camelia Begu, Andreea Mitu şi Monica Niculescu, jucătoare care vor evolua luni în primul tur.
Begu, a treia favorită a competiţiei, va juca în meciul de debut cu spaniola Lara Arruabarrna, Monica Niculescu, cap de serie numărul 4, o va întâlni pe letona Anastasija Sevastova, în timp ce Andreea Mitu o va avea ca adversară pe Katerina Sinaikova din Cehia.
Monica Niculescu va juca luni şi în primul tur al probei de dublu de la Shenzhen, în care face pereche cu americanca Vania King. Cele două vor întâlni cuplul Chia-Jung Chuang (Taiwan)/Oskana Kalaşnikova (Georgia), cap de serie numărul 2.