Jurnalul.ro Timp liber Media Paula Chirilă și Cătălina Mihai joacă în noul sezon al serialului de comedie Mangalița

Paula Chirilă și Cătălina Mihai joacă în noul sezon al serialului de comedie Mangalița

Cel de-al doilea sezon al serialului de comedie Mangalița, care va începe, sâmbătă, 22 februarie, de la ora 22:30, la Antena 1 aduce, pe lângă personajele consacrate, unele noi. Dana și Svetlana, pe care telespectatorii Antenei 1 le vor descoperi chiar din primul episod al noului sezon, vor fi interpretate de Paula Chirilă și Cătălina Mihai.

“În Mangalița, eu sunt doamna Dana, proprietara restaurantului preluat de la Turcu, deci noul proprietar, o femeie cu un istoric foarte bogat care s-a întors de prin țări străine. A îngropat câțiva soți, iar asta o face ușor periculoasă și creează o grămadă de situații comice. E o femeie cochetă, dar păstrând proporțiile, pentru că Dana se întoarce undeva la țară, adică nu e vreo divă de la Hollywood, ci una de Mangalița.

La personajul acesta îmi place că nu seamănă în nici un fel cu mine. Dana e o cucoană care încearcă să se descurce așa cum poate în noua viață pe care a început-o în Mangalița. Și începe prin a  se lăsa cucerită de un bărbat puternic, Mă amuză foarte tare că, urmărită de ghinion, i se întâmplă tot felul de chestii și toți partenerii ei pățesc câte ceva”, spune Paula Chirilă. Cine este bărbatul puternic de care Dana se va lăsa cucerită, telespectatorii Antenei 1 vor vedea, din 22 februarie, în cel de-al doilea sezon al serialului Mangalița.

“Eu joc rolul Svetlanei, o puștoaică venită din Basarabia, care devine protejata lui Marcel (n.n. soțul directoarei economice Doina Rogojinaru, rol interpretat de Angel Popescu). E foarte naivă și deloc conștientă de ceea ce stârnește în jurul ei, vrea cu generozitate să ajute pe toată lumea, iar gingășia asta a ei îi face pe cei din jur s-o îndrăgească. Cel mai mult la personajul meu îmi place accentul, cu care n-am nicio legătură, eu fiind din județul Constanța, și pe care sper ca prin imitație să reușesc să-l redau astfel încât să fie credibil :) De asemenea, îmi mai place candoarea Svetlanei”, spune Cătălina Mihai.

Unde o întâlnește Marcel pe Svetlana și cum devine aceasta protejata lui, telespectatorii Antenei 1 vor vedea, sâmbăta, 22 februarie, de la ora 22:30, în primul episod al noului sezon Mangalița.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri