Jurnalul.ro Ştiri Justitie Percheziții de amploare la baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Cercetările vizează contracte de achiziție

Percheziții de amploare la baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Cercetările vizează contracte de achiziție

DNA a efectuat 26 de percheziții la Baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu, precum și la domiciliul unor persoane și la sediile unor firme, în data de 29 setembrie 2022.

Acțiunea a fost întreprinsă de Secția a II-a de combatere a infracțiunilor de corupție și asimilate corupției din cadrul DNA. Au fost vizate firme și antreprenori români dar și militari americani, aceștia din urmă fiind anchetați de oficiali din Statele Unite. Este vorba despre suspiciuni de corupție, respectiv comisioane încasate pentru contracte de achiziții, și abuz în serviciu 

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție.

În cursul zilei de 29 septembrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, s-au efectuat 26 de percheziții domiciliare în câteva zeci de locații reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea autorităților judiciare SUA.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, transmite DNA. 

MAPN a atribuit, în iunie 2022, un contract clasificat drept „secret de serviciu” pentru proiectarea și execuția extinderii și modernizării infrastructurii bazei de la Mihail Kogălniceanu. Contractul s-a ridicat la circa 1,7 miliarde de lei și a fost câștigat, prin licitație, de un consorțiu condus de firma Aduro Impex SRL împreună cu compania Bog’Art și o subsidiară locală a grupului austriac Strabag. Aduro Impex SRL este controlată de antreprenorul Gheorghe Mircea, compania Bog’Art este controlată de omul de afaceri Raul Doicescu, iar Strabag SRL este deținută de subsidiara austriacă Bau Holding Beteiligungs AG a grupului Strabag SE. Acționarii principali ai grupului Strabag sunt Hans Peter Haselsteiner 28 %, firma Rasperia Trading din Cipru a miliardarului rus Oleg Deripaska 27% (supus în repzent sancțiunilor occidentale), Uniqa 15% și Raiffeisen Bank 14%. 

Jurnalul a documentat pe data de 7.03.2022 detaliile contractului de achiziție. Citiți aici https://jurnalul.ro/special-jurnalul/anchete/cu-o-treime-ruseasca-strabag-se-ocupa-de-infrastructura-bazei-nato-57-aviatica-de-la-mihail-kogalniceanu-895351.html

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri