Susținătorii unei taxe pe afluxul de capital o prezintă ca o alternativă atractivă la tarife ca un mijloc de reducere a deficitului comercial al SUA, pe care îl acuză pentru o serie de probleme economice. Desigur, majoritatea economiștilor tradiționali au o viziune nuanțată asupra deficitelor comerciale și mulți le consideră o problemă minoră pentru economia SUA, dacă sunt o problemă. Dar Donald Trump, presupusul candidat republican la președinție, a crezut de mult timp că țările cu deficite „pierd” cumva prin comerț și că numai comerțul echilibrat - în care exporturile unei țări plătesc integral importurile - poate fi corect.
Astfel, o viitoare administrație Trump ar încerca cu siguranță să stimuleze exporturile SUA și să reducă importurile prin diverse mecanisme, inclusiv tarife, acorduri comerciale renegociate, agresiune partenerilor comerciali bilaterali, slăbirea dolarului și, poate, măsuri care cresc costurile pentru firmele și finanțele americane, instituții de împrumut în străinătate.
Taxele pe afluxul de capital au fost utilizate frecvent de-a lungul anilor în economiile în curs de dezvoltare și emergente, dar propunerile de aplicare a acestora pe piețele financiare din SUA sunt mai recente. În 2019, senatorii Tammy Baldwin (democrat) și Josh Hawley (republican) au introdus o legislație care ar impune Rezervei Federale a SUA să perceapă o „taxă de acces la piață” pentru achizițiile străine de active americane pentru a viza o balanță comercială a SUA aproape de zero. Proiectul de lege nu a mers nicăieri în acel moment, dar schema va fi reînviată, cel mai probabil, sub o nouă administrație americană care se concentrează pe nemulțumirile comerciale.
Reprezentantul pentru comerț al SUA pentru primul mandat al lui Trump, Robert Lighthizer, care cu siguranță și-ar asuma din nou un rol de lider în politici, face aluzie la această posibilitate în cartea sa recentă, „No Trade Is Free” („Niciun comerț nu e gratis”, n.trad.) - deși ar prefera să realizeze un comerț echilibrat prin tarife care cresc până când importurile sunt reduse la un nivel egal cu exporturile. Mai mult, unii comentatori influenți precum Michael Pettis, care este pe bună dreptate sceptic cu privire la tarife, au susținut că intrările de capital sunt cauza deficitelor comerciale ale SUA și că schimbul de mărfuri ar fi „în general echilibrat”, dacă ar fi cu adevărat guvernat de avantajul comparativ. Concluzia sa este că fluxurile de capital împiedică funcționarea avantajului comparativ și, prin urmare, ar trebui limitate prin impozite.
Dar o taxă pe afluxul de capital este o idee proastă. În timp ce fluxurile libere de capital pot cauza o mulțime de probleme pentru economia mondială, cea mai bună modalitate de a aborda perturbările cu daune minime în altă parte este prin intervenții de politică strict direcționate, nu instrumente contondente, precum o taxă generală pe aflux.
O taxă pe intrările de capital suficient de mare pentru a echilibra comerțul cu SUA ar provoca daune economice în țară și în străinătate în mai multe moduri, dar efectul cel mai notabil ar fi o creștere abruptă a ratelor reale ale dobânzilor din SUA. Când importurile unei țări depășesc ceea ce poate plăti prin exporturile sale, aceasta trebuie să se împrumute de la rezidenții străini pentru a acoperi diferența (un flux de capital). Impozitul pe afluxul de capital ar crește, desigur, costul împrumuturilor externe cu valoarea impozitului. Dar, poate mai puțin evident, ar crește și rata dobânzii plătite de fiecare împrumutat din SUA pentru fiecare împrumut, indiferent dacă sursa de finanțare a fost națională sau străină. Până la urmă, este necesară o anumită finanțare externă în fața unui deficit comercial, oricât de mic; dar nimeni nu ar fi dispus să se împrumute din străinătate decât dacă finanțarea din surse interne și din străinătate ar fi la fel de costisitoare.
Această creștere a ratelor dobânzilor indică mecanismul-cheie prin care un impozit pe afluxul de capital reduce deficitul comercial. Împrumuturile unei țări de la străini trebuie, de asemenea, să fie egale cu valoarea investiției sale (în echipamente, cercetare și dezvoltare și așa mai departe) peste ceea ce poate acoperi din economiile naționale. Astfel, deficitul comercial (sau, mai precis, deficitul de cont curent) este egal cu investiția minus economisirea. Creșterea ratelor dobânzilor poate comprima deficitul comercial printr-o anumită creștere a economisirii, dar efectul său principal ar fi cel mai probabil o scădere a investițiilor, ceea ce duce la o cerere redusă, o creștere mai scăzută și mai puțină inovație.
Mai rău, toate aceste repercusiuni ar fi amplificate dacă, după cum pare probabil, taxa pe aflux ar submina încrederea globală în siguranța dolarului american și lichiditatea piețelor financiare americane. Implicațiile pentru politica monetară și fiscală sunt, de asemenea, îngrijorătoare. În ceea ce privește politica monetară, impozitul pe afluxul de capital ar crește rata dobânzii reale neutre - ceea ce economiștii numesc r* - și ar introduce riscul unei inflații fulgerătoare dacă Fed nu și-ar crește rata de politică în mod proporțional.
Și în ceea ce privește politica fiscală, ar crește costurile de împrumut pentru Trezorerie (ca și pentru toți ceilalți din SUA) într-un moment în care politicile republicane de impozitare și cheltuieli ar crește și mai mult deficitul guvernului SUA. Sustenabilitatea datoriei din sectorul public al SUA este deja o problemă și, deși taxa ar genera venituri, efectul său net ar putea fi acela de a înrăutăți și mai mult situația fiscală.
Aceste scenarii sunt toate foarte plauzibile, dacă o nouă administrație Trump s-ar gândi serios să urmărească reducerea deficitului comercial. Toate celelalte opțiuni pe care echipa Trump dedicată comerțului exterior se pare că le ia în considerare - tarifele (care ar putea extinde deficitul, dacă nu ar fi prohibitiv de mari), un dolar mai slab, presiunea asupra partenerilor comerciali externi - pur și simplu nu vor face treaba. Singurele două strategii ce ar fi imediat eficiente ar fi reducerea deficitului bugetar federal - ceea ce nu este probabil - sau impozitarea intrărilor de capital.
Având în vedere sprijinul bipartizan anterior pentru impozit, aceasta ar putea deveni o realitate indiferent de componența următorului Congres. Ar fi păcat, pentru că dimensiunea deficitului comercial al Americii este printre cele mai mici probleme ale acesteia.
Autorul:
Maurice Obstfeld, fost economist-șef al Fondului Monetar Internațional, este Senior Fellow la Institutul Peterson pentru Economie Internațională și profesor emerit de Economie la Universitatea din California, Berkeley.
Traducere, adaptare, editare: Daniel Apostol. ClubEconomic.ro
Copyright: Project Syndicate, 2024