Jurnalul.ro Ştiri Observator 660 de permise auto reţinute în ultimele 24 de ore, dintre care 14 pentru consum de droguri

660 de permise auto reţinute în ultimele 24 de ore, dintre care 14 pentru consum de droguri

de Redacția Jurnalul    |   

Poliţiştii rutieri au retras 317 certificate de înmatriculare şi au reţinut 660 permise de conducere, dintre care 55 pentru consum de alcool şi 14 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise, în urma acţiunilor desfăşurate vineri.

"Principalele misiuni la nivel naţional, din ultimele 24 de ore, ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, au fost prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, menţinerea ordinii şi liniştii publice, supravegherea şi controlul frontierei de stat şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă. Astfel, structurile operative ale MAI au intervenit la 4.356 de evenimente, 2.685 fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.671 circumscrise situaţiilor de urgenţă", se arată într-un comunicat al MAI 

La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 855 de posibile infracţiuni, peste 24% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică, aflate în executarea atribuţiilor de serviciu, au prins în flagrant 167 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 188 de fapte penale.

Tot vineri, s-au dispus măsuri preventive pentru 88 de persoane şi au fost depistate 23 de persoane urmărite naţional sau internaţional.

În îndeplinirea misiunilor ce le revin, poliţiştii şi jandarmii au constatat 9.224 de contravenţii pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,5 milioane de lei.

Pompierii, pe parcursul ultimelor 24 de ore, au efectuat 95 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind identificate 15 obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Au fost aplicate 342 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 545.000 de lei. Pompierii au desfăşurat 1.324 de misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 150 pentru stingerea de incendii şi cinci pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor, au fost salvate trei persoane.

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 15 misiuni aero-medicale, fiind salvate 14 persoane.

Niciun cetăţean ucrainean nu a depus vineri cerere de azil, în ţara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.462 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.

Din data de 18 martie 2022 şi până în prezent au fost emise 156.749 de permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 130 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 28,1%, arată sursa citată.

În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră au intrat 38.112 mijloace de transport şi 138.548 de persoane, dintre care 8.490 de cetăţeni ucraineni. 

Subiecte în articol: permise auto droguri poliţişti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri