Persoanele în vârstă sunt de patru ori mai predispuse la a distribui ştiri false pe Facebook comparativ cu generaţiile tinere, potrivit unei cercetări publicate în jurnalul Science, notează The Guardian.
În medie, utilizatorul de Facebook de peste 65 de ani, din SUA, distribuie aproape de şapte ori mai multe ştiri false decât cei aflaţi în segmentul de vârstă 18 – 29 de ani, au descoperit cercetătorii de la Universităţile din New York şi Princeton.
Cercetătorii au analizat istoricul pe Facebook al aproximativ 1,750 de adulţi americani. Aceştia au descoperit că cei care distribuiau mult conţinut, în general, erau mai puţin predispuşi la a distribui ştiri false, sugerând că problema nu este că unii oameni pur şi simplu “distribuie orice”. În schimb, persoanele care distribuie mult conţinut sunt capabile să deosebească realul de fals, în mediul online.