TriChallenge, cea mai mare competiție de triatlon din Sud-Estul Europei se va desfăţuara în perioada 14-16 septembrie, la Mamaia. TriChallenge reprezintă trei zile de festival multisportiv, care include din acest an și proba de Aquatlon, precum și proba H3RO, pe distanța standard de half-triathlon.
„În 2008, eram circa 20-30 de persoane care participam la competiții de triatlon, cel mai mult prin străinătate, deoarece în țară nu aveam competiții și condițiile necesare. Atunci, am pornit, in Mamaia, organizarea unei competiții cu standarde mai ridicate, pentru acea vreme. Acest proiect s-a transformat intr-o calatorie frumoasa, din care s-a nascut un sport nou și o comunitate extraordinară. Acum, la 10 ani de cand am pornit acest proiect, cu sprijinul Municipiului Constanța, reușim să atragem în România, la ediția aniversară, sportivi din toate colțurile lumii și să aducem un capital pozitiv de imagine atat țării, cât și Municipiului Constanța”, declară Vlad Stoica, președinteleSmartatletic.
Mai mult, în premieră, în cadrul competiției, se vor desfășura trei campionate naționale: Campionatul Național pe distanța half-triathlon, Campionatul Național de Sprint și Campionatul Național de Aquatlon.
În plus, TriChallenge va eprezenta o etapă premiumîn cadrul Cupei României Bittnet RTS.
În cadrul acestei ediții, probele TriKids Duatlon și Crosul de 5 km vor fi gratuite pentru constănțeni, inclusiv pentru cei de vârste fragede.
Până în prezent, TriChallenge Mamaia a fost și gazda a două cupe Europene, ajungând astfel pe harta europeană a competițiilor majore de triatlon.Sursa: telegrafonline