Jurnalul.ro Ştiri Locale Peste 1.500 de arme neletale, descoperite de polițiștii de frontieră într-un camion, la Isaccea

Peste 1.500 de arme neletale, descoperite de polițiștii de frontieră într-un camion, la Isaccea

de Redacția Jurnalul    |   

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea într-un camion încărcat cu diverse bunuri 1.520 de arme neletale supuse autorizării. În acest caz se fac cercetări pentru contrabandă calificată.

Poliţiștii de frontieră din PTF Isaccea au verificat sâmbătă un TIR, pe sensul de ieșire din țară, condus de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, care transporta diverse mărfuri.

Cu ocazia verificării documentelor de însoțire a mărfii, polițiștii de frontieră, împreună cu inspectorii vamali, au desigilat compartimentul marfă, procedând la verificarea bunurilor din interior.

Astfel, au fost descoperite, pe lângă mărfurile transportate, 1.520 pistoale neletale, supuse autorizării, diferite modele și calibre, precum și 120 încărcătoare cu o capacitate de 18 cartușe.

Polițiștii de frontieră, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată, iar cele 1.520 de pistoale și 120 de încărcătoare au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: arme neletale politisti frontiera
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri