Jurnalul.ro Ştiri Locale Peste 20 de persoane au fost evacuate, după ce o mașină a lovit o țeavă de gaze

Peste 20 de persoane au fost evacuate, după ce o mașină a lovit o țeavă de gaze

Peste 20 de persoane au fost evacuate preventiv din locuinţe, vineri, la Drăgăneşti-Olt, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, unul dintre ele lovind o ţeavă a reţelei de gaze, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.

Persoanele evacuate s-au întors în locuinţe după aproximativ 30 de minute, timp în care o echipă a firmei de distribuţie a gazelor naturale a intervenit şi a remediat situaţia.

În zonă au intervenit două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi un echipaj CBRN.

"În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau trei persoane. Cele trei persoane au fost asistate la faţa locului, nu prezentau urme de traumă şi au refuzat transportul la spital. În urma accidentului a fost avariată o ţeava de gaz, iar din cauza gazelor degajate, preventiv, pentru aproximativ 30 de minute, au fost evacuate 22 de persoane aflate în locuinţele din zona în care s-a produs evenimentul. Echipa operatorului de distribuţie a gazelor a remediat situaţia, iar cele 22 de persoane s-au întors în locuinţe", a precizat Băsăşteanu.

AGERPRES

Subiecte în articol: olt accident teava de gaze evacuare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri