Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 270 de persoane urmărite la nivel național, depistate de polițiști în aprilie

Peste 270 de persoane urmărite la nivel național, depistate de polițiști în aprilie

de Redacția Jurnalul    |   

Polițiștii au depistat în luna aprilie 274 de persoane urmărite la nivel național. Totodată, au fost depistate 20 de persoane care aveau emise mandate europene de arestare.

„În perioada 1 – 30 aprilie a.c., în urma activităţilor de căutare şi identificare, au fost depistate sau a fost clarificată situația a 274 de persoane urmărite la nivel național. Dintre acestea, 209 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, iar 27 aveau mandate de arestare preventivă”, anunță IGPR.

Totodată, au fost depistate 20 de persoane care aveau emise mandate europene de arestare, iar față de 12 persoane au fost dispuse sentințe penale de internare în unități medicale de specialitate.

De asemenea, în luna aprilie, în urma activităților desfășurate de către polițiștii de investigații criminale, au fost depistate 1.036 de persoane dispărute, 665 fiind minore.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: persoane depistate politia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri