Jurnalul.ro Ştiri Politică Petre Daea ar putea reveni la conducerea Ministerului Agriculturii

Petre Daea ar putea reveni la conducerea Ministerului Agriculturii

Petre Daea ar putea reveni la conducerea Ministerului Agriculturii, fiind propus de anumiți social-democrați. Marcel Ciolacu spune că există „cinci sau șase propuneri”. El precizează că PSD va vota pentru ridicarea imunității parlamentare în cazul lui Adrian Chesnoiu.

Petre Daea ar putea reveni la conducerea Ministerului Agriculturii, fiind propus de anumiți social-democrați. Marcel Ciolacu spune că există „cinci sau șase propuneri”. El precizează că social-democrații vor vota pentru ridicarea imunității parlamentare în cazul lui Adrian Chesnoiu.

„Avem vreo cinci sau șase variante. Am avut discuții cu colegii mei. Din cele cinci sau șase o să venim cât mai repede cu o propunere”, spune Marcel Ciolacu, întrrebat cine va fi propus să preia Ministerul Agriculturii în locul lui Adrian Chesnoiu.

Întrebat dacă Petre Daea ar putea reveni la conducerea Ministerului Agriculturii, liderul PSD a spus: „Este unul dintre numele propuse de anumiți colegi”.

El precizează că social-democrații vor vota pentru ridicarea imunității parlamentare a lui Adrian Chesnoiu.

„Categoric. E o decizie luată. Mai ales că Adrian Chesnoiu ne-a rugat să facem acest lucru, indiferent de poziția Comisiei Juridice”, încheie Ciolacu.

Funcția de ministru al Agriculturii a devenit vacantă după demisia lui Adrian Chesnoiu.

„Nu am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă”, a spus Chesnoiu.

Procurorii fac o investigație în legătură cu presupuse intervenții ale ministrului în cadrul unor concursuri de angajare.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri