Jurnalul.ro Auto Piaţa auto: Dacia în top 10 cu cele mai bine vândute modele în 2022

Piaţa auto: Dacia în top 10 cu cele mai bine vândute modele în 2022

Dacia are, în premieră, toate modelele din gama sa în top cel mai bine vândute automobile de pe piaţa locală după ce şi noul Jogger a intrat în top 10, conform statisticilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Astfel, cinci din top zece sunt sub marca Dacia, şase din zece sunt sub marcă românească sau produse în România, iar cinci din zece sunt produse pe plan local - luând în calcul SUV-ul Ford Puma asamblat la Craiova, în timp ce Dacia Spring este produs de un constructor chinez în China, notează ZF.

Dependenţa pieţei auto de programul Rabla a pus frână înmatriculărilor de Dacia Logan în iulie, model care a punctat o scădere de 55% a înregistrărilor de maşini noi, iar SUV-ul Duster a urcat în premieră pentru 2022 pe prima treaptă a podiumului, declinul său fiind la jumătate, de 27% faţă de perioada similară a anului trecut.

După evoluţia importantă a primelor luni, iulie 2022 vine cu o scădere de 18,9% a înmatriculărilor de autovehicule faţă de anul precedent, scădere înregistrată după 5 luni de creştere de la începutul acestui an, conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) pe baza celor de la poliţie.

Raportat la anii anteriori, luna iulie 2022 este în scădere cu 2,6% faţă de perioada similară din anul 2020 şi cu 43,9% în scădere faţă de iulie 2019.

Datorită creşterii puternice din primele luni ale anului, în ciuda declinului de 8% din iunie şi cel de 19% din iunie, volumele în 2022 rămân pe plus, cu o creştere de 12% la nivelul primelor şapte luni ale anului.

Pe de altă parte, în acest interval o bună parte din maşinile înmatriculate au fost comandate în 2021 şi livrate şi ulterior înregistrate în 2022 din cauza termenelor mari de livrare, care sunt de la 3 la 12 luni.

Subiecte în articol: Dacia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri