Piața de fuziuni şi achiziţii din România s-a ridicat la circa 1,4 miliarde de euro pentru tranzacțiile cu valoare comunicată și necomunicată, în prima jumătate a acestui an, arată o analiză Deloitte. Aceasta este în creștere ușoară comparativ cu aceeași perioadă din 2020.
"Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România (M&A - mergers and acquisitions) a înregistrat 54 de tranzacţii în prima jumătate a anului 2021, comparativ cu 42, în aceeaşi perioadă din 2020. Deloitte estimează valoarea totală a pieţei pentru tranzacţiile cu valoare comunicată şi necomunicată la aproximativ 1,2-1,4 miliarde de euro, din care tranzacţiile cu valoare comunicată au fost de 485 de milioane de euro. Pentru comparaţie, valoarea totală a pieţei în prima jumătate a anului 2020 a fost de 1-1,2 miliarde de euro, din care tranzacţiile cu valoare comunicată au însumat 572 de milioane de euro", se arată în document.
Investitorii sunt interesaţi mai ales de companiile din tehnologie, energie regenerabilă, sănătate și imobiliare.
"Notăm interesul investitorilor în particular pentru companiile care au excelat în perioada de pandemie, precum cele active în domeniul tehnologiei şi cele care s-au adaptat şi au dezvoltat noi tehnologii pentru a-şi menţine sau îmbunătăţi rezultatele. Pe lângă tehnologie, domeniile în care investitorii vor continua să fie foarte activi sunt energia regenerabilă, imobiliarele şi sănătatea. Din ce în ce mai mulţi investitori vor evalua impactul ESG (environmental, social, governance) al companiilor pe care vor să le achiziţioneze, aşa că activitatea de M&A în anumite industrii poate aduce surprize în viitor. Acest aspect va depinde şi de unghiurile multiple din care investitorii vor evalua companiile. Anul 2021 arată promiţător din punctul de vedere al activităţii de M&A, având în vedere entuziasmul din mediul de business local", spune Radu Dumitrescu, partener coordonator Consultanţă Financiară, Deloitte România.
În primele șase luni ale anului au fost anunțate patru tranzacții cu valoare de minimum 100 de miloane de euro, la fel ca în același nterval dn 2020. Cele mai mari au fost cumpărarea MaxBet România de către Novalpina Capital, cu sediul în Londra, pentru suma estimată de 250 de milioane de euro, achiziţia realizată de Glovo a operaţiunilor Delivery Hero pentru o valoare comunicată de 170 de milioane de euro, achiziţia Hermes Business Campus de către fondul de investiţii Adventum pentru suma estimată de 150 de milioane de euro şi preluarea de către Hidroelectrica a parcurilor eoliene Crucea Wind Farm şi Steag Energie pentru o valoare comunicată de 130 de milioane de euro.
Cele mai active sectoare după numărul de tranzacţii au fost imobiliarele, tehnologia şi serviciile financiare, toate generând 24 de tranzacţii. După valoarea achizițiilor, cele mai active au fost imobiliarele, energia şi serviciile financiare.