Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Ghidul Pensiilor Private în România Ce trebuie să știe angajatul care alege un fond de pensii private

Ce trebuie să știe angajatul care alege un fond de pensii private

de Diana Scarlat    |   

Sistemul de pensii private are un rol social esențial în economia României, prin degrevarea bugetară a asigurărilor sociale de stat, având în vedere previziunile demografice privind îmbătrânirea populației, scăderea natalității, diminuarea ponderii forței de muncă active, majorarea numărului de pensionari, concomitent cu creșterea speranței de viață. Totodată, formarea de capital autohton și investirea acestuia în economia națională constituie un alt aspect important în funcționarea sistemului de pensii private.

 

Sistemul de pensii administrate privat (Pilonul II) constituie parte integrantă a sistemului de pensii din România, vizând asigurarea unei pensii private, distincte, care este complementară pensiei acordate de sistemul public, pe baza colectării și investirii, în interesul participanților, a unei părți din contribuția individuală de asigurări sociale.

 

Conform prognozelor, se așteaptă o majorare substanțială a numărului de pensionari, concomitent cu o evoluție relativ staționară a efectivului de salariați sau reducerea acestuia, ceea ce înseamnă că sumele care vor fi transferate de la salariații în activitate către bugetul asigurărilor sociale de stat în perioadele viitoare nu vor reuși să acopere integral sumele care trebuie plătite actualilor și viitorilor pensionari. În același timp, speranța de viață este estimată a crește prin prisma progreselor înregistrate de medicină și a dezvoltării tehnologice, responsabilizând și mai mult statul pentru a găsi soluții sustenabile, astfel încât să asigure populației standarde de viață decente după pensionare, fapt reliefat și la nivelul Uniunii Europene prin acordarea unei atenții suplimentare populației de vârsta a treia.

 

Cadrul legal care reglementează modul de organizare, funcționare și participare la Pilonul II este Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevede contribuții obligatorii pentru persoanele cu vârsta de până la 35 de ani și opționale pentru cei cu vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani în cotă de 3,75% (în prezent) din venitul salarial brut. Scopul este acela ca, prin contribuțiile periodice până la pensionare, să se acumuleze active care multiplicate prin investiții să asigure o creștere a pensiei, suplimentar față de ceea ce s-ar fi întâmplat dacă respectiva cotă ar fi rămas la sistemul public.

 

În termen de 4 luni de la îndeplinirea condițiilor legale, persoanele eligibile trebuie să își aleagă fondul de pensii administrat privat, pe care îl consideră adecvat, la care să adere. Decizia are la bază prospectarea pieței și analiza prospectelor fondurilor de pensii administrate privat cu privire la politica de investiții, managementul riscului, comisioane. În caz contrar, acestea vor fi repartizate aleatoriu la un fond de pensii administrat privat de către instituția de evidență, respectiv de către Casa Națională de Pensii Publice (C.N.P.P.).

 

Conform legislației în vigoare, angajatorul are obligația să informeze angajatul cu privire la obligația de a adera la un fond de pensii administrat privat.

 

O persoană nu poate fi participant, în același timp, la mai multe fonduri de pensii administrate privat și poate avea un singur cont la fondul de pensii al cărui participant este, cu excepția cazului decesului unui participant înainte de deschiderea dreptului la pensia privată, situație în care beneficiarilor li se deschide câte un cont la ultimul fond de pensii la care a contribuit participantul decedat, în care se transferă activele cuvenite fiecăruia.

 

În anul 2008 existau 18 fonduri de pensii administrate privat. Pe parcursul timpului, unele dintre aceste fonduri au fuzionat sau au fost absorbite de alte fonduri, astfel încât, în prezent, sunt autorizate 7 fonduri de pensii administrate privat, respectiv 7 administratori (un administrator nu poate administra decât un singur fond de pensii administrate privat), enumerate în ordine alfabetică în cele ce urmează:

 

            •          Fondul ARIPI, administrat de către GENERALI SAFPP;

            •          Fondul AZT VIITORUL TĂU, administrat de către ALLIANZ-ŢIRIAC PENSII PRIVATE SAFPP;

            •          Fondul BCR, administrat de către BCR PENSII SAFPP;

            •          Fondul BRD, administrat de către BRD SAFPP;

            •          Fondul METROPOLITAN LIFE, administrat de către METROPOLITAN LIFE SAFPP;

            •          Fondul NN, administrat de către NN PENSII SAFPP;

            •          Fondul VITAL, administrat de către AEGON PENSII SAFPP.

 

Potrivit datelor publicate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private în luna martie 2008, în urma procesului de aderare inițială la Pilonul II de pensii, numărul participanților în sistem a fost de 4,15 milioane persoane, din care 332.706 de persoane au fost repartizate aleatoriu (ca urmare a faptului că nu au aderat la un fond de pensii administrat privat, deși aveau această obligație potrivit legii, sau care au semnat acte de aderare pentru mai multe fonduri), reprezentând 8% din totalul participanților.

Referitor la evoluția participanților la Pilonul II se constată că, în intervalul 2008-2021, s-a înregistrat o creștere continuă a numărului acestora. Astfel, dacă la finalul anului 2008 erau 4,53 milioane de persoane, în luna septembrie a anului 2021, numărul acestora s-a ridicat la 7,73 milioane de persoane.

 

 

Contribuția la fondul de pensii este parte din contribuția individuală de asigurări sociale datorată la sistemul public de pensii, neimplicând obligații financiare suplimentare pentru participanți.

 

Inițial, era prevăzută o creștere cu 0,5 puncte procentuale pe an, deci o majorare a cotei contribuției la 6% în termen de 8 ani. Prin derogare de la aceste dispoziții legale, în anul 2009, cota contribuției la Pilonul II de pensii a rămas 2%. Astfel, termenul de 8 ani pentru atingerea cotei de 6% a fost majorat la 9 ani și modul de creștere a cotei procentuale a fost modificat în sensul creșterii cu 0,5 puncte procentuale pe an până în anul 2015 inclusiv și cu 0,1 puncte procentuale în anul 2016, respectiv cu 0,9 puncte procentuale în anul 2017. În anul 2016, cota contribuției era 5,1%, care s-a păstrat și în anul 2017. Începând cu anul 2018, cota contribuției a fost redusă la 3,75%, în contextul includerii contribuției angajatorului în baza de calcul, respectiv în venitul salarial brut.

 

Participantul are dreptul la o pensie privată de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public. Suma totală cuvenită pentru pensia privată nu poate fi mai mică decât valoarea contribuțiilor plătite, diminuate cu penalitățile de transfer și comisioanele legale.

Activul personal net este folosit exclusiv pentru achiziționarea unei pensii private, cu excepția:

a) beneficiarilor care nu au calitatea de participant;

b) persoanelor pensionate de invaliditate pentru afecțiuni care nu mai permit reluarea activității și al căror activ personal net la data retragerii este prea mic pentru a putea primi o pensie privată;

c) persoanelor al căror activ personal net la data retragerii este prea mic pentru a putea primi o pensie privată. 

 

Pilonul II din România este unul de tip contribuții definite (DC) ceea ce determină ca nivelul pensiei la care vor avea dreptul participanții să depindă de valoarea contribuției și de rezultatul investițional obținut de administratori. Practic, participanții sunt cei care suportă acest risc, specific mediului financiar.

 

Pentru a preveni deteriorarea activelor fondurilor de pensii private, legiuitorul a stabilit limite investiționale și cerințe de ordin calitativ pentru active, iar pentru a proteja activul personal au fost stabilite garanții specifice. Potrivit legii, un fond de pensii nu poate fi declarat în stare de faliment.

 

În luna septembrie 2021, activele Pilonului II au fost investite, în proporție de 89%, pe teritoriul României. Activele străine în care se investește sunt reprezentate de instrumente financiare ale unor emitenți, precum: SUA, Spania, Olanda, Austria etc.

 

Rentabilitatea fondurilor de pensii administrate private este o problemă de maximă importanță, în sensul că asigură viitorilor pensionari perspectiva de a își spori activele din conturile personale. Sumele sunt investite de către societățile de administrate a fondurilor de pensii în scopul creșterii valorii activelor participanților. Activitatea acestor societăți este monitorizată și analizată permanent de către Autoritatea de Supraveghere Financiară pe baza următorilor indicatori: rata de rentabilitate a unui fond de pensii administrat privat, rata medie ponderată a tuturor fondurilor de pensii administrate privat, rata medie ajustată a tuturor fondurilor de pensii administrate privat și rata de rentabilitate minimă a tuturor fondurilor de pensii administrate privat, din aceeași categorie de risc.

 

În tabelul următor sunt prezentate datele privind rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii administrate private pentru ultimele 24 de luni, înregistrate la sfârșitul lunii decembrie, pentru intervalul de timp 2010 – 2020, respectiv luna septembrie pentru anul în curs, 2021.

 

Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii administrate private pentru ultimele 24 de luni, în perioada 2010-2021*septembrie

 

Luna decembrie

Rata de rentabilitate (%)

2010 15,0991

2011 8,5636

2012 6,7106

2013 10,4535

2014 9,2276

2015 6,1493

2016 3,7338

2017 3,9543

2018 2,7204

2019 6,3381

2020 5,3766

2021*septembrie 5,9367

Subiecte în articol: Ghidul pensiilor private
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri