Jurnalul.ro Ştiri Politică Ping-pong cu miniştri între Palate

Ping-pong cu miniştri între Palate

de Gabriela Antoniu    |   

Premierul Viorica Dăncilă a greşit atunci când a trimis la Cotroceni, a doua oară, aceleaşi nominalizări -Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici- la Dezvoltare, respectiv Transporturi. Gheorghe Iancu, profesor de drept constituţional, spune că în acest caz, premierul trebuie să trimită alte nominalizări, dacă nu cumva PSD doreşte să-l suspende din funcţie pe preşedinte, suspendare care însă ar duce la realegerea lui Iohannis, înainte de alegerile prezidenţiale.

 

Decizia Curţii Constituţionale nr.98/2008 statuează că “preşedintele României poate refuza, o singura dată, motivat, propunerea primului-ministru de numire a unei persoane în funcţia vacantă de ministru. Primul-ministru este obligat să propună altă persoană.". Preşedintele Iohannis a refuzat numirea Liei Olguţa Vasilescu la Dezvoltare şi a lui Mircea Drăghici la Transporturi, motivându-şi decizia prin faptul că din documentaţia transmisă nu rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 105 din Constituţie şi de art. 2 din Legea 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului. Conform prevederilor constituţionale, “funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator. De asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial”. Totodată, Legea 90/2001 prevede că “pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetățenia română și domiciliul în țară, se bucură de exercițiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale și nu exercită o altă funcție publică de autoritate, cu excepția celei de deputat sau de senator”.

Deşi Iohannis a respins cele două nominalizări, premierul Dăncilă nu a trimis la Cotroceni alte propuneri pentru cele două portofolii, ci aceleaşi. “Reiterez solicitarea de emitere a decretelor prezidenţiale de numire a doamnei Lia-Olguţa Vasilescu în funcţia de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (...)”, se arată în documentul oficial transmis joi Administraţiei Prezidenţiale de către premierul Viorica Dăncilă.

Gheorghe Iancu, profesor de drept constituţional şi fost secretar general CCR, a declarat pentru Jurnalul că “numind a doua oară aceleaşi persoane, la aceleaşi ministere sunt probleme. Se merge exact pe ceea ce a spus Curtea Constituţională deoarece CCR care nu s-a referit la ministere, s-a referit la persoane”. Întrebat de ce ar fi făcut cei de la PSD o asemenea greşeală, Gheorghe Iancu a răspuns ironic: “ Sunt mult prea deştepţi ca să întrebe ei pe cineva” .

Fostul secretar general al CCR nu a respins nici scenariul conform căruia refuzarea Olguţei Vasilescu la Dezvoltare i-ar conveni liderului PSD, Liviu Dragnea, care ar scăpa astfel de un contracandidat serios în partid. “S-ar putea să fie şi varianta asta, dar eu mizez mai mult pe prostie. Nu-i văd aşa de deştepţi să jongleze cu deciziile CCR. Dovada că i-a propus din nou pe cei doi. Că aşa mergea până la calendele greceşti cu refuzurile respective. În general, decizia CCR a fost respectată pentru a nu se da posibilitatea să se refuze a doua oară”, a spus Gheorghe Iancu.

El crede, totuşi, că există 25% şanse ca Iohannis să refuze şi altă nominalizări, iar în acest caz PSD ar trebui să-l suspende din funcţie. „ Dar eu nu cred că PSD îşi permite să-l suspende pentru simplul motiv că în felul acesta face ca Iohannis să fie ales mai înainte de ziua alegerilor. E o situaţie dificilă. Ori PSD pune piciorul în prag şi încearcă suspendarea, dar la referendumul de demiterea nu prea vor avea succes, ori dacă nu, Iohannis va refuza în continuare până când i se va părea lui că lucrurile sunt bune. Decizia CCR spune foarte clar: prim-ministrul are posibilitatea să propună schimbarea. Prim-ministrul, nu preşedintele, este stăpânul acestor schimbări”, a explicat Gheorghe Iancu.

În opinia sa, preşedintelui Iohannis îi convine această situaţie pentru că ştie foarte bine că la alegeri va obţine voturi de la cei care nu vor vota demiterea sa la un eventual referendum. “Ăsta e tot jocul”, a conchis Gheorghe Iancu.

 

“Mutarea trebuie aşteptată de la Palatul Victoria. Părerea mea este că în proporţie de 75% preşedintele va fi de acord a doua oară, cu o altă numire. Nu cred că se cramponează în halul acesta. Dacă nu, PSD e obligat să treacă la suspendarea din funcţie a preşedintelui pentru că altfel se consideră că e un partid extrem de slab”

 

Premierul Dăncilă ar trebui să facă noi nominalizări la Dezvoltare şi Transporturi, conform deciziei CCR, pentru a pune capăt sarabandei refuzurilor de la Cotroceni

Gheorghe Iancu, profesor de drept constituţional

 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri