Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Mister. Oamenii de știință au descoperit o planetă „pufoasă”, atât de ușoară încât ar pluti pe apă

Mister. Oamenii de știință au descoperit o planetă „pufoasă”, atât de ușoară încât ar pluti pe apă

de Redacția Jurnalul    |   

Oamenii de știință au descoperit o planetă „pufoasă”, atât de ușoară încât ar pluti pe apă. Planeta este mult mai mare decât Jupiter. Cercetătorii o studiază și spun că astfel ar putea înțelege modul în care se formează și evoluează planetele.

Planeta a fost numită WASP-193b. Noua descoperire cosmică i-a nedumerit pe experți ca urmare a densității sale scăzute în ciuda dimensiunii uriașe, potrivit Sky News.

Oamenii de știință au spus că WASP-193b este o planetă „super pufoasă”, deoarece are o densitate remarcabil de scăzută pentru dimensiunea sa. Se crede că este compusă în principal din hidrogen și heliu, scrie într-un studiu publicat în Nature Astronomy.

WASP-193b este a doua cea mai puțin densă planetă descoperită de astronomi, dar se dovedește un mister ca urmare dimensiunii sale. Planeta este cu aproximativ 50% mai mare decât Jupiter.

Unii experți cred că planeta aflată la aproximativ 1.200 de ani lumină distanță de Pământ, în afara sistemului nostru solar, este atât de ușoară încât ar putea pluti pe apă. Planeta a fost descoperită anul trecut, dar astronomii au continuat observațiile pentru a confirma descoperirea.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: planeta pufoasa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri