Însă o plantă medicinală are beneficii uimitoare asupra podoabei capilare.
Coada-calului, cunoscută și sub numele de Equisetum arvense, este folosită în tratamente naturiste și alternative datorită proprietăților sale medicinale. Pentru a avea un păr lung și mătăsos poate fi utilizată în mod frecvent.
Este bogată în siliciu, un mineral esențial pentru sănătatea și rezistența părului. Consumul sau aplicarea externă a acestui extract poate contribui la întărirea firelor de păr și prevenirea ruperii sau căderii acestora.
Siliciul și alte substanțe din coada-calului pot stimula creșterea părului și pot îmbunătăți circulația sângelui la nivelul scalpului, facilitând alimentarea foliculilor cu nutrienți esențiali pentru o creștere sănătoasă.
Proprietățile antibacteriene și antiinflamatorii ale acesteia pot ajuta la tratarea problemelor scalpului, cum ar fi mătreața, iritațiile și pielea uscată.
Coada-calului poate fi folosită sub formă de infuzie sau ulei pentru a condiționa și hidrata părul, lăsându-l mai moale și mai strălucitor.
Datorită efectului său astringent, coada-calului poate ajuta la echilibrarea secreției de sebum de la nivelul scalpului, reducând astfel aspectul părului gras și conferindu-i un aspect mai sănătos.
Una dintre cele mai populare modalități de a consuma coada-calului este sub formă de ceai. Se adaugă una sau două lingurițe de plantă uscată de coada-calului într-o ceașcă de apă clocotită, se lasă să infuzeze timp de circa 10-15 minute. După aceea, se strecoară ceaiul și poate consuma 1-2 căni pe zi.
De asemenea, coada calului este disponibilă și sub formă de suplimente alimentare, inclusiv capsule, tablete sau pulbere.
Coada-calului poate fi și macerată în alcool pentru a produce o tinctură. Acest extract concentrat poate fi luat sublingual sau diluat în apă.
Pulberea care se obține poate fi adăugată în smoothie-uri, sucuri sau alte băuturi și poate fi utilizată pentru a face o pastă și aplicată extern pentru diverse scopuri, cum ar fi tratamentul pielii.
oada-calului poate fi, de asemenea, folosită extern sub formă de loțiuni, unguente sau băi pentru a trata diverse afecțiuni ale pielii sau pentru a întări părul, potrivit spynews.ro.