Crinul păcii este cunoscut pentru beneficiile asupra sănătății. Este una dintre plantele incluse e NASA într-un studiu care a demonstrat că anumite plante de interior pot elimina poluanți din aer. Crinul păcii poate ajuta astfel la reducerea concentrațiilor unor substanțe toxice precum formaldehida, benzenul, tricloretilena, xilenul și amoniacul, compuși chimici prezenți în mobilier, vopsea și alte materiale comune din locuințe.
Mai mult, această plantă contribuie și la creșterea nivelului de umiditate în aer, ceea ce poate fi benefic pentru sănătate, mai ales în spațiile închise și uscate. Este apreciată pentru întreținerea ușoară și rezistența la condițiile de lumină redusă.
Citiți și Crizantemele, reginele toamnei: Simbolul fericirii, longevității și prosperității
Modalități de îngrijire a crinului păcii
Lumină: Crinul păcii preferă lumina indirectă, moderată spre scăzută. Evită astfel expunerea directă la soare deoarece poate arde frunzele. Este o plantă ideală pentru camere mai puțin luminoase.
Udare: Solul trebuie să fie ușor umed. Udă planta când stratul superior al solului începe să se usuce. Evită stagnarea apei în ghiveci pentru a preveni putrezirea rădăcinilor.
Umiditate: Preferă umiditatea ridicată, așa că este indicat să-l așezi în baie sau să pulverizezi apă pe frunze ocazional.
Citiți și Sfaturi în bucătărie. Cum să dezinfectezi rapid și eficient buretele de vase
Temperatura: Crește bine la temperaturi între 18-26°C. Evită curenții de aer reci și expunerea la temperaturi scăzute.
Îngrășământ: Folosește un îngrășământ lichid pentru plante de apartament la fiecare 6-8 săptămâni în perioada de creștere activă (primăvară-vară).
Îngrijirea frunzelor: Șterge periodic frunzele de praf cu o cârpă umedă pentru a menține planta curată și sănătoasă, potrivit spynews.ro.