Compania Transelectrica, având ca acţionar majoritar Ministerul Economiei, a realizat în proporţie de 95% planul de investiţii în primul trimestru al acestui an şi au fost încheiate şase noi contracte de investiţii cu o valoare totală de 195 de milioane de lei, se arată într-un comunicat al companiei."În primul trimestru al anului 2019, Directoratul Transelectrica a realizat obiectivele investiţionale propuse la începutul mandatului, după cum urmează: planul de investiţii a fost realizat în proporţie de 95%, fiind încheiate 6 noi contracte de investiţii, cu o valoare totală de 195 de milioane de lei, au fost urgentate 38 de proiecte de investiţii, aflate în diferite faze de dezvoltare. În plus, alte 6 proiecte majore se află în etapa de pregătire a documentaţiei pentru lansarea procedurii de achiziţie, iar 11 proiecte sunt în proces de achiziţie", se menţionează în comunicat.
Preşedintele Directoratului Transelectrica, Marius Dănuţ Caraşol, a subliniat faptul că printre priorităţile investiţionale ale companiei în următoarea perioadă se află închiderea Inelului de 400 kV al României, dar şi realizarea Inelul de 400 kV al Capitalei. Potrivit comunicatului citat, în prezent, ca urmare a condiţiilor specifice de dezvoltare economică accelerată, Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov ating împreună un consum de până la 15% din consumul de energie electrică de la nivel naţional, reprezentând cea mai concentrată zonă de consum de energie electrică din ţară.
"În perioada imediat următoare, vom lansa pe platforma de achiziţii publice SICAP, procedura de achiziţie a unui studiu privind dezvoltarea reţelei electrice de alimentare a zonei metropolitane Bucureşti, cu o perspectivă de timp de 10 ani. Totodată, ne propunem o nouă soluţie de realizare a inelului de 400kV al Municipiului Bucureşti, astfel: prin realizarea unei linii electrice de 400 kV de la staţia electrică de transport Bucureşti Sud la staţia electrică Domneşti, incluzând construirea unei staţii noi de transport în zona de nord-est a Municipiului Bucureşti, mai exact în localităţile Voluntari, Otopeni sau Tunari", a mai explicat Marius Dănuţ Caraşol.