Jurnalul.ro Special Anchete PNL își bate joc: omul lui „Tablă”, făcut șef la Mediu

PNL își bate joc: omul lui „Tablă”, făcut șef la Mediu

de Ion Alexandru    |   

Omul de casă al ministrului „Tablă” a administrat, până în luna mai a anului 2020, una dintre companiile lui Costel Alexe, înființate pe domeniul de la Sculeni, județul Iași, unde, în cursul lunii aprilie a anului trecut, a fost livrată prima tranșă de produse siderurgice remise, conform DNA, cu titlu de șpagă. Ștefan Andrei Cazacu a fost înlocuit, în plin proces al mitei, de la administrarea companiei cu însăși soția fostului ministru, Elena Raluca Alexe, primind, în schimb, un post de consilier al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor. Candidat fără succes, în 2016, la Camera Deputaților, și, în 2020, la Senat, din partea PNL. Ștefan Andrei Cazacu a fost recompensat, după câștigarea Consiliului Județean Iași de către Costel Alexe, cu funcția de secretar de stat în Ministerul Mediului. Documentul este semnat de fostul premier Ludovic Orban. În aceeași perioadă, Cazacu a primit și un post în Consiliul de Administrație al Administrației Naționale de Meteorologie, plătit cu suma de 6.000 de lei lunar. În 17 decembrie, însă, premierul interimar Nicolae Ciucă i-a încetat mandatul de secretar de stat, numindu-l pe Cazacu la conducerea Administrației Naționale pentru Mediu. Ministerul a ajuns, pe 23 decembrie, la UDMR, iar agenția condusă, în prezent, de omul de casă al lui Costel Alexe este „vânată” de USR-PLUS.

 

În 17 ianuarie 2019, fostul ministru al Mediului, actual președinte PNL al Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, pus sub acuzare de DNA pentru că ar fi cerut și primit șpagă de la un combinat siderurgic 22 de tone de tablă, înființa o companie care să se ocupe cu activități de creație și interpretare artistică, respectiv cu activități de suport pentru spectacole. Societatea în cauză se numește SC Domeniul Arca SRL și are sediul exact la adresa unde, potrivit procurorilor, a fost descărcată cantitatea de tablă, în satul Sculeni, comuna Victoria, județul Iași, stabilimentul de afaceri al familiei liberalului.

Conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), la momentul înființării companiei, asociatul unic al acesteia era însuși Costel Alexe, iar administratorul cu drepturi depline a fost desemnat Ștefan Andrei Cazacu, din Iași. Acesta din urmă a condus, din punct de vedere administrativ, afacerea cu spectacole a greului liberal până pe data de 29 mai 2020, când Costel Alexe a decis să-l înlocuiască pe Ștefan Andrei Cazacu, numind-o, atunci, ca administrator al companiei pe soția sa, Raluca Elena Alexe, potrivit unei alte notificări oficiale depuse la Registrul Comerțului.

Cine este acest Ștefan Andrei Cazacu, care este relația cu Costel Alexe și, mai ales, cu ce se ocupă personajul în prezent? Dintr-un Curriculum Vitae, aflăm că Ștefan Andrei Cazacu a ocupat, în perioada februarie 2013 – februarie 2014, funcția de inspector la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Iași, iar între februarie 2014 și decembrie 2016 a activat în calitate de consultant parlamentar la Camera Deputaților. Întâmplător sau nu, Costel Alexe deținea, în acel mandat, funcția de deputat din partea PNL.

Mai departe, între martie 2017 și noiembrie 2020, Ștefan Andrei Cazacu a activat, de asemenea, în calitate de consultant parlamentar la Camera Deputaților, din nou întâmplarea făcând ca Costel Alexe să fie deputat și în legislatura 2016-2020.  Apoi, aflăm că, în perioada noiembrie 2019 – noiembrie 2020, Cazacu a lucrat consilier al ministrului Mediului, adică același Costel Alexe.

 

Administrator al firmei la momentul săvârșirii faptei de către Alexe

 

Concret, Ștefan Andrei Cazacu, consilier al ministrului Mediului, administra firma ministrului Costel Alexe, din satul Sculeni, locație la care se află și punctul de lucru al unei alte companii, SC Corporex SRL, deținută de soția lui Costel Alexe, unde, conform surselor judiciare, în dosarul penal instrumentat de DNA a fost livrată o șpagă, constând în 22 de tone de tablă, de către un combinat siderurgic, pentru obținerea unor certificate de emisii de gaze cu efect de seră.

Interesant este că, la momentul în care procurorii arată că ministrul Costel Alexe cerea această mită, Ștefan Andrei Cazacu încă administra firma demnitarului. „În perioada martie-aprilie 2020, suspectul Alexe Costel, în calitate de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, suspect în cauză, mai multe produse din tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme (haldă de zgură). Depozitul respectiv este unul dintre cele 68 depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligației asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situația depozitelor menționate în cuprinsul hotărârii CJUE”, arată anchetatorii în actul de punere sub acuzare.

 

Înlocuit cu soția

 

Tot administrator al  SC Domeniul Arca SRL se regăsea Ștefan Andrei Cazacu și la momentul în care, conform acelorași procurori, cele 22 de tone de tablă au și fost livrate. „Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 și 7 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrate de o rudă a ministrului. Valoarea foloaselor ce ar fi fost primite ca mită de fostul ministru este de aproximativ 103.000 lei și reprezintă contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei și a transportului. Produsele din tablă ar fi fost scoase din patrimoniul combinatului siderurgic din dispoziția persoanei din conducerea fabricii, suspect în cauză, iar remiterea lor ar fi fost disimulată sub forma unor contracte de sponsorizare fictive”, se mai arată în documentul DNA.

Astfel, prima tranșă a șpăgii a fost livrată în 23 aprilie 2020, în condițiile în care Costel Alexe, în calitatea sa de unic asociat al SC Domeniul Arca SRL, a decis abia pe data de 29 mai 2020 înlocuirea lui Cazacu din funcția de administrator, cu soția actualului președinte al Consiliului Județean Iași, Raluca Elena Cazacu.


 

Evoluția politică a lui Cazacu

 

Revenind la cariera fulminantă a omului de casă al ministrului liberal al Mediului Alexe, pus sub acuzare de DNA, aflăm faptul că, în perioada noiembrie 2020 – decembrie 2020, Ștefan Andrei Cazacu este numit chiar secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, după ce Costel Alexe a renunțat la mandatul de ministru, preluând funcția de președinte al Consiliului Județean Iași, în urma alegerilor locale din data de 27 septembrie 2020.

Acest lucru este certificat prin Decizia premierului Ludovic Orban, nr. 369 din 9 noiembrie 2020, în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare. Interesant este faptul că, în plină negociere pentru formarea noului Executiv, după ce Orban a demisionat de la Palatul Victoria, premierul interimar Nicolae Ciucă a emis, pe data de 17 decembrie 2020, două noi decizii de prim-ministru. Prima poartă numărul 405/17 decembrie 2020, prin care Ștefan Andrei Cazacu este eliberat din funcția de secretar de stat al Ministerului Mediului. A doua, din aceeași zi, are numărul 407 și se referă la numirea aceluiași Ștefan Andrei Cazacu în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Administrației Fondului pentru Mediu. Asta, în timp ce Ministerul Mediului era negociat pentru a fi preluat de UDMR, lucru care, pe 23 decembrie, s-a și întâmplat. Pe surse însă, se pare că ceilalți parteneri ai PNL din Coaliția de Guvernare, USR-PLUS, doresc să preia ei Agenția Fondului pentru Mediu, lucru anunțat în cadrul negocierilor purtate pe marginea împărțirii funcțiilor de secretar de stat și de șefi de agenții.

„Jurnalul” a luat la mână evoluția profesională și beneficiile lui Ștefan Andrei Cazacu, așa cum transpar ele din cuprinsul declarațiilor de avere și de interese. Aflăm, cu acest prilej, că în 24 aprilie 2016, Cazacu a candidat pentru un post în Consiliul Local Iași, devoalând venituri de 18.982 de lei, în calitate de colaborator la „un birou parlamentar” de la Camera Deputaților. În declarația de interese, acesta menționa că este membru în Biroul Politic Național al PNL Iași și membru al Asociației „Ia’și te implică”.

În 19 octombrie 2016, Cazacu depune o nouă declarație de avere, în calitate de candidat la Camera Deputaților, pe listele PNL. În document apare un apartament la Piatra Neamț, în suprafață de 54 de metri pătrați. Veniturile și sursa lor rămân aceleași, în schimb, din declarația de interese rezultă că a primit și funcția de membru în Consiliul de Administrație al SC Citadin SA Iași. În urma alegerilor, nu a prins funcția de deputat.

La data de 20 octombrie 2020, același Cazacu depune declarație de avere, în calitate de candidat PNL la Senat. În documentul nou, apar un teren intravilan în comuna Girov, de 4.490 metri pătrați, și un teren extravilan, în aceeași localitate, de 120 metri pătrați, primite moștenire în anul 2018, precum și două autoturisme Ford Mondeo, fabricate în 2011 și 2016, obținute prin cumpărare. În document se menționează că Ștefan Andrei Cazacu i-a împrumutat pe Costel Alexe cu suma de 20.000 (nu este specificat dacă lei sau euro), dar și pe un anume Gheorghe Holbură, cu 11.000. La capitolul „venituri” se menționează suma de 16.956 de lei de la Camera Deputaților, 4.981 de lei de la Ministerul Mediului, dar și suma de 6.000 de lei lunar, încasată ca indemnizație de membru în Consiliul de Administrație al Administrației Naționale de Meteorologie.

 

Domeniul Sculeni, cumpărat cu 42.000 de euro

 

Din dosarul DNA mai aflăm că cele 22 de tone de tablă cerute cu titlu de mită de Costel Alexe au fost transmise la punctul lucru al unei societăți comerciale administrate de o rudă de-a sa. Surse judiciare precizează că această rudă este chiar soția fostului ministru, Raluca Elena Alexe, care deține, în satul Sculeni, comuna Victoria, județul Iași, un punct de lucru al mai multor firme aparținând familiei. La acea adresă funcționează societatea Arca Broderie SRL, fabrică de textile, dar și sediul social al SC Corporex SRL, societate de la care soția lui Costel Alexe încasează venituri de natură salarială, potrivit declarației de avere depuse de fostul ministru al Mediului în calitate de actual președinte al Consiliului Județean Iași.

De fapt, întregul domeniu al lui Alexe din Sculeni se află în proprietatea SC Corporex SRL Iași, fostă SC Corporex SRL-D Iași, companie căreia, în 6 august 2015, i-au fost vândute de către SC Construcții Hidrotehnice Iași terenuri și clădiri evaluate la peste 1 milion de euro cu suma de 42.000 de euro fără TVA, conform presei locale. Decizia a fost luată în cadrul unei Adunări Generale Extraordinare a Asociațiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I.

Astăzi, pe domeniul de la Sculeni, funcționează, pe lângă Domeniul Arca SRL, Arca Broderie SRL și punctul de lucru al SC Corporex SRL, alte câteva companii. Este vorba despre SC Viber Agecy, deținută de Elena Livia Bibire, SC Mobilis Ideas, deținută de frații lui Costel Alexe – Mihai și Florin, Concept Art Event, deținută de Maria Simona Ciucureanu, dar și Royal Concept, deținută de Elena Livia Bibire și Cătălin Andrei Tudosă.

 

Pe 13 iulie, Combinatul primea certificatele de emisii de CO2

 

Săptămâna trecută, după ce președintele Klaus Iohannis a dat avizul începerii urmăririi penale față de fostul ministru al Mediului Costel Alexe, iar ministrul Justiției, Stelian Ion, de la USR, a urgentat transferul de documente către Parchetul General, Direcția Națională Anticorupție a și anunțat punerea sub acuzare a fostului membru al Cabinetului Orban pentru luare de mită și instigare la delapidare.

Procurorii au precizat că a fost pusă sub acuzare și o persoană fizică, având funcție de conducere în cadrul unei societăți comerciale cu activitate în siderurgie, pentru dare de mită și delapidare. Conform unor surse judiciare, această persoană fizică se numește Bogdan Grecu, este CEO-ul Combinatului Siderurgic Liberty Galați, societate care, după ce a predat tonele de tablă cerute, a primit, prin ordin al Ministrului Mediului nr. 1401/ 13 iulie 2020, act semnat pentru Costel Alexe de către secretarul de stat Mircea Fechet, un număr de 5.527.525 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, acordate cu titlu gratuit din partea statului.

Subiecte în articol: costel alexe Stefan Andrei Cazacu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri