„Pe 4 iulie 1886 s-a născut la Paris (unde lucra tatăl său) Alice Stephanie Stănescu Călugăru (aka Alice Călugăru). A făcut naveta, în adolescență, între Paris și București. Debutată în «Sămănătorul» (1903) sub bagheta lui Nicolae Iorga și, editorial, în 1905, cu placheta Viorele (sub girul lui Titu Maiorescu), s-a dovedit a fi, pe deasupra curentelor epocii, o poetă complexă și subtilă (cu toate diluările sale), cu rafinament compozițional și prospețime «naturistă» a imaginarului («Torsul», «Ploaia», «Buruieni», «Șerpii» ș.a. arată un naturism luxuriant, lucrat alegoric în foi de viță)”, evidenția criticul și istoricul literar Paul Cernat.
Câștigătoare a unui concurs „Femina”
Facem loc, în continuare, crochiului: „Din 1912 Alice se stabilește definitiv în Franța, unde se căsătorește cu un ziarist franco-german și, după multe tribulații, câștigă un concurs «Femina» cu un poem (Les Perles) și încearcă să-și facă o carieră literară, sub semnătura Alice Orient. Va colabora, și în continuare, la publicații românești, corespondând cu G. Topârceanu, Ilarie Chendi ș.a. Călătorește prin Europa și, pe urmele familiei materne, în America de Sud”.
Moarte învăluită în mister
Mai mult: „Romanul La tunique verte/ Tunica verde (1924), cu substrat, în parte, autobiografic și ramificații vagant-exotice, seduce prin dezinvoltura dinamică a mixajelor dintre evocările mediilor pariziene, senzaționalismul gotic și atmosfera estetizantă. După apariția sa, autoarea își pierde urma”. Mai precis? „Nu se știe exact când a murit și de ce - probabil în Elveția, de ftizie, în 1933. Apreciată superlativ în „Istoria literaturii...” lui George Călinescu, Alice a fost inclusă în Antologia poeților de azi a lui Pillat-Perpessicius și în Antologia din 1968 a lui Nicolae Manolescu. O antologie retrospectivă a versurilor i-a fost publicată în 1968 de Ecaterina Săndulescu, iar în 1987 apare, la «Minerva», o sinteză a scrierilor sale. Beneficiază, în continuare, de sufragiile cunoscătorilor. De recuperat”.
Roman thomasmannian
O scriitoare pe nedrept ignorată a fost (este) Iulia Soare (născută Lilly Sonnenfeld, pe 5 iulie 1920 la Galați, moartă de cancer pe 23 iulie 1971 la București). A fost redactor la editurile Politică și Meridiane, pensionată precoce, în 1954, pe caz de boală. Dar să-i cedăm cuvântul reputatului istoric literar Paul Cernat: „Cu toată orientarea sa în acord cu canoanele epocii, romanul de debut din 1956, «Familia Calaff» (thomasmannian după unii) e o frescă epică solidă și complexă despre burghezia evreiască interbelică, cu personaje expresive și conflicte psihologice subtile. De comparat cu, de asemenea, bagatelizatul «Ion Sîntu» al lui Ion Marin Sadoveanu - proza «obsedantului deceniu» conține însă și alte scrieri, destule, care infirmă clișeul post-traumatic al «deșertului cultural»”.
Un diamant din perioada ocupației naziste
Mai departe: „Interesate de psihologii alienate, deviante, inadaptabile și de situații existențiale-limită, cu bune «picturi» de medii și de atmosferă bucureșteană, culegerile de nuvele O plimbare la Băneasa (1962), Vârsta de bronz (1969), Duminică frumoasă de primăvară (1971) conțin suficiente piese de excelență (Fratele meu Hans, cu o intrigă deloc banală din perioada ocupației naziste, e aproape o capodoperă a genului)”. Concluzia? „O autoare net subevaluată, de (re)descoperit și acreditat”.
Versuri pe hârtie roaibă de învelit scrumbii
În încheierea acestei extraordinare triade critice, câteva tușe despre bizarul, truculentul „avangardist de unul singur” Dallocrin (Nicolae Oprea Dinu, 9 aprilie 1877 - 4 iulie 1943, născut și decedat în comuna dâmbovițeană Vulcana-Pandele), colaborator, înainte de Primul Război Mondial, la revista craioveană Steaua Olteniei, prezent în antologia avangardistă a lui Saşa Pană şi în cea a lui Nicolae Bârna. „Tatăl celui din urmă - sesiza Paul Cernat -, poetul și jurnalistul Vlaicu Bârna, și-l amintește, în notabilul său volum memorialistic, ca pe un «actor și scriitor craiovean» (a fost, aflăm din alte surse, actor comic la Teatrul Național din Craiova), foarte «dăruit», boem, pitoresc și netuns, spre oprobriul general («într-o vreme când toată lumea purta părul tuns scurt, după moda nemțească»), dar apreciază eronat (citându-l pe «regretatul scriitor craiovean Ștefan Bosun») că avea un un nume «terminat în escu» și că ar fi murit în «satul său natal din Argeș»”. O încurcătură, ce să mai...
Japonez cu șalvari și fes
„O proză memorialistică pe măsura personajului (portretizat în aceeași manieră ca la Vlaicu Bârna, dar anecdotic-detaliat) a publicat, în 1933, poetul craiovean Paul Constant (medalionul evocator Dalocrin, unde afirmă că versuri precum «Pe un cal cu tignafes/ Călărea un japonez/ Dar nu era japonez (Chestia e cu mecheres) Căcă avea șalvari și fes...» ar fi fost adunate într-un volum tipărit «pe hârtie roaibă de învelit scrumbii» sub titlul Balade japoneze)”, mai amintea Paul Cernat.
Un roman abracadabrant-licențios
În completare: „În presa umoristică, numele de scenă îi apare pomenit și în «Furnica» lui G. Ranetti. În nr. 105 al acesteia (1906) întâlnim un poem năstrușnic semnat Niță Blazatu (recte Blegu) și intitulat Școala lui Dalocrin («versuri copiate exact dintr-o revistă umoristică - singura - care apare dincolo de Carpați»): «Foaie verde de cacao/ Na-o, dragă Mițo, na-o!/ Na-o, zău, a mea iubire/ Căci altfel mă scoți din fire/ Tropical, fierbinte, scumpă/ Te iubesc! - ca o speluncă...». Sigur e că Dallocrin a publicat un roman abracadabrant-licențios, împănat cu versuri, la o editură obscură cu nume teribilist («Editura Dragonilor de Foc» - probabil în regie proprie): Inginerul Tinca (1914), în care-l prefigurează, mult mai modest, pe cuglerianul Apunake”.
În linia post-fumistă a folclorului absurd
În loc de final: „În anii 1930 bătrânul teribilist reapare, sporadic, în Caietele Meridian - revista filo-avangardistă și modernistă craioveană condusă de Ion Mihăescu și Tiberiu Iliescu - cu poemul-fanion Moartea Pămîntului, în linia post-fumistă a folclorului absurd amorsat de Urmuz și de promotorul său - el însuși actor și comediograf - George Ciprian. Dallocrin rămâne o figură pitorească, de neignorat”.
Carte poștală
Lăsăm, mai jos, o mostră „dallocriniană”, întru edificarea umorului versificat:
„Moartea pământului
Pe marginea mării, suspină în tăcere
O gâscă
Cu coadă și coamă de cal,
Și-o muscă ce-ar vrea să se ducă la bal.
Dar n-are picere.
Alături, suspină o rață bătrână,
Ce poartă-n mână
Mănușe de lână.
Ar vrea să arunce, să rumege stele
Dar n-are măsele.
Pe Ocean, plutește-n tăcere,
O sticlă cu bere.
Iar Africa! Africa se arată mândră la mal
Călare pe cal.
Pământul tresare, se zguduie, se ridică-n picioare,
Dar cade și moare.
El moare, și-l plânge duioase
Trei broaște țestoase,
Și-l plânge și peștii cu hohot,
În ceruri s-aude un sunet de clopot.
Iar vulcanii s-avântă și-aruncă în nori
Măsline cu flori.
El e dus la groapă, e dus cu cântare,
La cap îi aprinde-o babă lumânare,
Și-n urma lui vine, cu multă sfială,
O carte poștală.”
137 de ani se vor fi împlinit pe 4 iulie 2023 de la nașterea poetei Alice Călugăru
103 de ani se vor fi împlinit pe 5 iulie 2023 de la nașterea poetei și romancierei Iulia Soare, moartă tot într-o zi de iulie, pe 21, în urmă cu 52 de ani
80 de ani se vor fi împlinit pe 4 iulie 2023 de la moartea poetului și actorului Dallocrin, aka Nicolae Oprea Dinu
Alice Călugăru s-a dovedit a fi, pe deasupra curentelor epocii, o poetă complexă și subtilă, cu rafinament compozițional și prospețime «naturistă» a imaginarului”, Paul Cernat, istoric literar
Iulia Soare? O autoare net subevaluată, de (re)descoperit și acreditat”, Paul Cernat, istoric literar
Dallocrin? Un truculent «avangardist de unul singur», o figură pitorească, de neignorat”, Paul Cernat, istoric literar