Deținut o vreme în lagărul de la Drancy după ce participase la Rezistența franceză și sfidase legislația antisemită, Benjamin Fondane obținea eliberarea prin intervenția prietenilor Jean Paulhan, Stéphane Lupasco și Emil Cioran, dar nu o accepta decât împreună cu cea a surorii sale, Lina Pascal (care va muri și ea). „Înaintea gazării - evoca istoricul literar Paul Cernat în limitele unei minibiografii extraordinare -, Benjamin Fondane a fost văzut recitând din Charles Baudelaire, despre care a lăsat un eseu impresionant, «Baudelaire et l’expérience du gouffre». Soției sale Genevieve (fostă călugăriță catolică) i-a lăsat, testamentar, un corpus al poeziei apărute în Franța. Va fi editat postum sub titlul «Le mal des fantômes» și include marile poeme profetice de «evreu rătăcitor» modern («Ulysse», «Exod», «Titanic» ș.a.)”.
Un condei în apărarea filogermanului Arghezi
Mai departe, în siajul portretului schițat de criticul literar Paul Cernat: „Format în cultura clasică românească (mama sa, Adela, frecventase «Junimea» și îl cunoscuse pe Ion Creangă, comparat de Fundoianu, într-un eseu, cu Mallarmé), s-a afirmat precoce, ca poet şi traducător din literatura franceză, în cadrul grupărilor simboliste. Prin intermediul prietenului Iacob Gropper, devine și un familiar al literaturii idiș”. Mai mult: „Aprofundează tradiția biblică și iudaismul, despre care scrie la începutul anilor ’20 în mai multe publicații evreiești. Benjamin va fi preocupat și de tradiția mistică a creștinismului. Admirator al lui Jules de Gaultier, filosof post-nietzschean al bovarismului, scrie, inspirat de el, un amplu eseu de tinerețe despre iudaism și elenism. Frecventează, ca și alți simboliști, cercul lui Bogdan-Piteşti; publică după 1918 în reviste precum «Chemarea» (în a cărei editură apare primul său op, «Tăgăduința lui Petru», cu o lămurire despre simbolism) şi «Arena», luându-i apărarea, în procesul ziariștilor, lui Arghezi, pe care-l vede, înaintea altora, drept cel mai mare poet român în viață și cu care va avea o relație fluctuantă”.
România literară, colonia minoră a Franței
În 1916 Benjamin Fondane scrie una dintre primele recenzii despre volumul bacovian „Plumb”, cu care îşi descoperă afinități profunde pe linia alienării provinciale. „În refugiu («Într-o Moldovă mică cât o nucă») concepe majoritatea poemelor care vor alcătui, în 1930, volumul-reper «Privelişti», pe care-l dedică lui Ion Minulescu, «primul clopotar al revoltei lirice românești». Prin acest volum - aprecia profesorul Paul Cernat - Fondane se desparte, oficial, de identitatea sa românească. Expresionismul apocaliptic se aliază aici cu bucolismul «bunului» Francis Jammes (cum i-a spus Ion Pillat), într-o monografie lirică a Herței bucovinene. Alte poeme din epocă, simboliste, sunt doar onorabile”. Eseist nonconformist, cu o cultură literară și filosofică neobișnuită, Fondane publică mult în „Rampa”, „Sburătorul” și „Contimporanul” (rubrica „Ferestre spre Europa”). „Intră în conflict, în 1922, cu Eugen Lovinescu după prefața volumului «Imagini și cărți din Franța» (cu eseuri despre scriitori francezi favoriți), unde acuză inexistența valorică a literaturii române înainte de simbolism și caracterul ei de colonie minoră a Franței. O Franță unde, în 1923, după experimentul cu compania teatrală «Insula» (blocat de agresiunile venite din partea studenților antisemiți), Benjamin emigrează definitiv alături de asociatul și cumnatul său Armand Pascal”, mai remarca Paul Cernat.
În răspăr cu curentele gândirii occidentale
Ce a învârtit B. Fondane în capitala Franței? Ne elucidează Cernat: „La Paris e, o vreme, custode al bibliotecii lui Remy De Gourmont (mort în 1915). Va fi și un promotor al culturii române (încearcă să-l traducă și pe Eminescu). Simbolistul cu nostalgii clasice devine acum redactor extern la revista de avangardă «Integral» și publică volumul-experiment cu titlu «fromân», «Trois scenarii. Ciné-poèmes», care anunță preocupările sale viitoare pentru cinematografie, cu debușeu în Argentina prin Victoria Ocampo”. Și câteva remarci deosebite: „Întâlnirea din 1924 cu Lev Șestov va fi decisivă pentru evoluția lui; ceea ce gânditorul existențial rus a făcut pentru Dostoievski și Tolstoi, omologul său mult mai tânăr face pentru Rimbaud și Baudelaire. Fidel afinităților poetice cu cei doi mari decadenți francezi, dar și obsesiei pentru raporturile dintre Atena și Ierusalim, Fondane dezvoltă în eseurile pariziene o critică radicală a gândirii raționaliste europene și a hegemoniei sale generatoare de antisemitism și colonialisme, falsificatoare a creștinismului originar și represive la adresa gândirii magice, primitive, recuperate de marii poeți moderni printr-o mistică a revoltei împotriva limbajului”. Ce galop informațional (erudit)! Mulțumim.
„Acest Veniamin cutezător”
Ultimele acurale: „Volumele «Rimbaud le voyou» (1933) și «Faux traité d’estéthique», dar mai ales «La Conscience malheureuse», mai puțin «Le lundi existentiel et la dimanche de l’histoire» (1944), îl impun pe Benjamin Fondane ca pe un gânditor existențialist acut. A scris și teatru de inspirație biblică, mai puțin frecventat («Festinul lui Baltazar» ș.a.)”. Concluzia: „Intelectual public în răspăr, antifascist, antisuprarealist și antimarxist, acest «Veniamin cutezător» (cum l-a numit Gala Galaction), profet modern și mistic laic cu destin tragic, merită mai mult decât un cioranian «exercițiu de admirație»”.
Lipsa banilor i-a scufundat „Insula”
În 1922, împreună cu regizorul Armand Pascal, cumnatul său, Benjamin Fundoianu se dedică înființării primului teatru de avangardă românesc, „Insula”, urmând exemplul experimentelor novatoare ale regizorului francez Jacques Copeau sau pe ale lui Federico Garcia Lorca, dar, din motive financiare, teatrul este închis în 1923, după ce se pusese în scenă feeria „Legenda funigeilor”, de Șt.O. Iosif și Dimitrie Anghel.
Tragedie în alb-negru
Arestat în urma unui denunț de Gestapo în timpul ocupației germane a Franței împreună cu sora sa mai mare, Lina, Benjamin Fondane a fost închis alături de aceasta în lagărul de la Drancy. Cetățean francez cu acte-n regulă, Benjamin a fost absolvit, după intervenția prietenilor, de vina de a fi evreu în anul de grație 1944. N-a părăsit însă lagărul, refuzând practic să-și salveze viața, întrucât sora sa, care nu deținea încă cetățenia franceză, rămăsese prizonieră. Poetul avea să fie executat de naziști, prin gazare, câteva luni mai târziu (2 octombrie 1944), la Birkenau-Auschwitz, în Polonia.
Despre excepții
Înainte de această execuție șocantă, Benjamin nota, premonitoriu (în volumul „Lunea existenţială și Duminica istoriei”): „Sunt autori care îşi trăiesc cu fervoare opera: fără niciun decalc între ceea ce sunt şi ceea ce fac ori scriu. Cu o constanţă a gândului şi o incandescenţă care scapă total retoricii adiacente ori emfazei bunei conştiinţe. «Oricine poate deveni o «excepţie», chiar dacă, înainte vreme, nu apucase nici măcar să înţeleagă ce însemna acest lucru, chiar dacă, înainte vreme, îi lipsise cu desăvârşire până și dorinţa de a deveni așa ceva”.
De unde vine pseudonimul
Benjamin Fundoianu/Benjamin Fondane a publicat poeme şi traduceri în periodice româneşti şi evreieşti, semnând B. Fundoianu, după toponimul Fundoaia, localitatea de provenienţă a tatălui. Cărţile scrise şi publicate în limba română vor apărea sub acest pseudonim.
Versuri atât de proaspete!
„… Puntea se-nclină lin, Ființa nici c-o vede,
pe ea, lumina verticală: se teme să nu cadă,
oameni stând drepţi: se tem să șadă,
conclav de strigoi în picioare
ţipă: «Cât dai pe mine?
Atâta pentru libertate, atâta pentru conştiinţă,
atâta pentru trupul meu, nu-i prea scump,
justiţia la preţ redus,
sfinţenia - trei parale,
pauză, Ăl-de-Sus tot la preț redus,
cu banii jos, pe masă!»“.
(fragment din „Titanic”, de Benjamin Fondane)
78 de ani s-au împlinit pe 2 octombrie 2022 de la moartea poetului Benjamin Fundoianu, alias Benjamin Fondane (născut Wechsler).
„Fondane dezvoltă în eseurile pariziene o critică radicală a gândirii raționaliste europene și a hegemoniei sale generatoare de antisemitism și colonialisme”, Paul Cernat, critic literar
„Intelectual public în răspăr, antifascist, antisuprarealist și antimarxist, acest «Veniamin cutezător», profet modern și mistic laic cu destin tragic, merită mai mult decât un cioranian «exercițiu de admirație»”, Paul Cernat, critic literar
Benjamin Fondane a tradus în limba franceză creațiile lirice ale lui Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Vinea și Ion Minulescu.