Pentru că s-a dezvoltat un val general de „simpatie” față de antișengheniștii vienezi, satisfacția populară a fost foarte mare, pentru că se taie din profiturile OMV Petrom, vârful de lance al capitalului austriac care ne înțeapă subsolul nostru și ne exploatează resursele de hidrocarburi. De la ședința de guvern a lipsit ministrul energiei, ceea ce a stârnit observatorilor vigilenți un nou val de suspiciuni privind o schismă în Executiv. Absența lui Virgil Popescu era justificată medical, așa că „ruperea coaliției” se amână pentru o dată care va fi comunicată ulterior. Ordonanța suprataxării nu este o surpriză, ea fiind transpunerea Regulamentului European 2022/1854 adoptat în octombrie, cu votul pozitiv inclusiv al ministrului român al energiei, dat absent de la ședința de guvern.
Problema de fond este dacă această măsură primită cu aplauze de public va tempera escaladarea prețurilor la energie. Or, de aici intrăm pe terenul nisipurilor mișcătoare ale pieței energiei. Dacă extindem discuția la ansamblul prețurilor, dăm de controversele plafonării, și tot desfăcând ghemul, dăm de miezul inflației, care este o ediție nouă a călătoriei spre centrul Pământului. Cu cât avansezi mai rapid spre miezul de foc, cu atât dogoarea crește și de aceea nimeni nu a ajuns să stăpânească secretul inflației. Ieșind din lectura lui Jules Verne, să ne întoarcem la „clasicii noștri” care se zbat de vreo doi ani să domolească prețurile la energie.
Când se încinge treaba, politicienii trebuie să găsească un vinovat, ca să-l ofere pe tavă alegătorilor nemulțumiți. Dezbaterea care s-a conturat ar fi că mecanismul prețurilor de pe piața energiei ar fi responsabil pentru aprinderea prețurilor. Istoric, această piață s-a născut printr-o directivă europeană din 1996, care a pus capăt tarifelor reglementate stabilite de autoritatea publică și a introdus principiul concurenței. Directiva a fost transpusă treptat de statele membre, cu multe derogări temporale și pentru România, ultima dintre țările membre care au aplicat-o sub spectrul sancțiunilor. Acest mecanism de piață a provocat multe confuzii și dispute naționale, dar și la nivelul UE, accentate după invazia Ucrainei, când s-a produs o nouă escaladare a prețurilor la energie din cauza embargoului și sancțiunilor aplicate Rusiei. Faptul că stabilirea prețurilor pe piața energiei electrice este legată de prețul gazelor, devenite brusc foarte scumpe, a condus la ideea să părăsim acest mecanism pentru a scăpa de presiunea asupra facturilor consumatorilor. Dacă nu am lega prețul energiei de costul marginal al celui mai scump producător, ci l-am acorda cu mixul național, s-ar reduce prețul general? Răspunsul pare simplu, dar aparența simplității înșală. Să reținem că ieșirea din piața energiei nu înseamnă deconectarea de vecinii noștri și o retragere din sistemul energetic european. Să facem distincție între interconexiunile fizice cu diferitele rețele electrice ale țărilor membre, care permit schimbul de energie, și statutul financiar al costurilor energiei comercializate, reprezentat de piață. Dacă te retragi din piața europeană în piața națională, apar aceleași probleme. Și înainte de „războiul facturilor”, România se echilibra prin schimburi de energie, dar liberalizarea i-a deschis accesul la bursele de energie. Crearea pieței europene a făcut posibilă eficientizarea acestor burse, care anterior erau gestionate prin contracte over-the-counter, adică în afara pieței. Optimizarea s-a făcut în condiții normale de aprovizionare cu resurse, fără tensiuni geopolitice și stări conflictuale majore. Bursele acopereau partea de energie nereglementată, deci cea scoasă din matricea costurilor fixe. Problema directivei europene este că a creat concurență între sistemele electrice, cu scoatere din sensul strict tehnic. Un sistem electric național trebuie să fie ultracooperant în orice moment, pentru a obține echilibrul între cerere și ofertă. Diferențele între aceste două elemente conduc la disponibilități de export sau necesarul de import. Procentele de schimburi sunt evidențiate în timp real în cazul României, pe site-ul Transelectrica, la fel fiind informații în toate țările conectate la piața europeană. Exagerarea folosirii mecanismului de bursă a condus la apetitul profiturilor maximale pentru furnizori, cei mai activi fiind traderii, dar și producătorii de energii alternative - eoliană, solară - care nu pot asigura producție constantă, energia electrică numită „în bandă”. Analiza pieței românești a arătat că energia tranzacționată pe bursă a devenit cantitativ de câteva ori mai mare decât cea acoperită cu contracte de furnizare pentru consumatori. Participarea furnizorilor la formarea prețurilor, fără o legătură investițională cu producția de energie electrică, conduce, așa cum a arătat situația de criză, la impunerea de restricții temporare, la supraimpozitări, plafonări și alte măsuri administrative. Felul în care se gestionează acum energia electrică la nivel național este un prim pas spre corectarea exceselor pe care le-a permis directiva europeană. Dar să nu uităm că problema de bază rămâne: eliminarea operațiilor excesiv speculative nu asigură producții mai mari, cu costuri reduse.
Ajungem în punctul de plecare: asumarea tranziției energetice pentru decarbonarea producției și reducerea emisiilor de CO2. Mecanismul pieței energiei a fost stabilit și s-a format înainte de obiectivele ambițioase ale schimbărilor climatice, iar programele PNRR și REPowerEU au fost negociate înaintea invaziei Ucrainei și a consecințelor sancțiunilor care proclamă derusificarea energetică. Măsurile de suprataxare pentru companiile din petrol, gaze, cărbune, rafinare asigură un respiro pe termen scurt pentru a trece la o reconfigurare a mecanismelor de piață. Dacă extindem suprataxările la alte domenii - deja s-a aruncat ideea ajustării profiturilor industriei farma și sectorului bancar, dar nu încă și la carne, lapte, cartofi - putem să trecem la alt tip de economie: modelul capitalismului de stat sau al celui acoperit de sintagma un stat, două sisteme. Pofta vine mâncând!