Jurnalul.ro Ştiri Justitie Trei bărbați reținuți după un scandal în Capitală

Trei bărbați reținuți după un scandal în Capitală

de Redacția Jurnalul    |   

Trei bărbat cu vârste cuprinse între 36 și 39 de ani au fost reținuți marți de polițiști după ce ar fi fost implicați într-un scandal în Capitală.

Potrivit Poliției Capitalei, un echipaj de jandarmi, care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat un bărbat care era amenințat cu obiecte contondente de alți doi bărbați și a intervenit din oficiu, în vederea aplanării conflictului.

„În baza probatoriului administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, între un bărbat, în vârstă de 39 de ani și un bărbat, în vârstă de 36 de ani, a izbucnit un conflict spontan, aceștia amenințându-se reciproc cu acte de violență. În sprijinul celui de-al doilea bărbat a venit încă o persoană, în vârstă de 38 de ani”, arată polițiștii.

Pentru că erau agitați și necooperanți, jandarmii i-au imobilizat și încătușat.

În timpul procedurilor, rudele bărbaților au încercat să intervină, pentru a impiedica intervenția jandarmilor.

Persoanele implicate au fost conduse la sediul Secției 19 Poliție, iar, în urma audierii, față de cei trei bărbați a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propuneri legale.

Cercetările sunt continuate de polițiști pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: politie scandal Capitală
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri