Jurnalul.ro Ştiri Justitie Premieră în justiția română. Un polițist a fost condamnat pentru ignorarea plângerii de abuz sexual asupra unei minore

Premieră în justiția română. Un polițist a fost condamnat pentru ignorarea plângerii de abuz sexual asupra unei minore

de Redacția Jurnalul    |   

Un fost poliţist a fost condamnat pentru că a ignorat aproape un an o plângere de abuz sexual asupra unei fetiţe de 13 ani, în perioada când era şef de post. A primit 2 ani cu suspendare şi 10.000 de lei daune morale pentru victimă.

În exclusivitate pentru News Hour With CNN, fostul poliţist recunoaşte că a greşit pentru că a pus la îndoială credibilitatea victimei.

O să-i spunem Elena. A fost părăsită de mamă când avea doar două luni şi a locuit cu tatăl, bunica şi cu un unchi într-o sărăcie cruntă, în comuna Săuceşti din județul Bacău. În dimineața zilei de 28 mai 2019, un cadru didactic de la şcoala unde învăţa a sunat la Telefonul Copilului. Elena avea 13 ani.

Mihaela Tabără, DGASPC Bacău: Ne-a adus la cunoştinţă că minora a relatat faptul că a fost atinsă în zonele intime de către tată şi atunci s-au luat măsuri în vederea preluării minorei în sistemul de protecţie.

Valeriu Dascălu, fost polițist: În cursul anului 2019 am primit o adresă din partea DGASPC Bacău, prin care mi se aducea la cunoştinţă faptul că o minoră a fost preluată în regim de urgenţă, pe motiv că tatăl ei ar fi avut o acţiune sexuală împotriva ei. Minora era cunoscută cu un comportament disimulat, spunea numai minciuni, a afirmat şi faţă de cei de la SPAS că va întreţine relaţii sexuale în satul vecin şi că va da vina pe tatăl ei, cu scopul de a fi preluată în regim DGASPC şi dată unui asistent maternal. Ceea ce s-a și întâmplat.

Valeriu Dascălu, fost polițist: Minora îşi dorea foarte mult să plece din mediul familial, avea o viaţă familială violentă. Se certa cu bunica, se certa cu tatăl, se certa cu unchiul, nu se preocupa de şcoală. Era văzută la ore târzii din noapte pe la baruri.  

Jurnalist: Ați înregistrat plângerea? 

Valeriu Dascălu, fost polițist: Da. Am înregistrat-o mai târziu, aşa cum se observă din registru. Adresa am primit-o în luna mai şi în februarie anul următor am înregistrat-o.

DGASPC a trimis o altă adresă către Poliţia Bacău. La 9 luni distanţă. Şeful de post din Săuceşti a fost trimis în judecată şi condamnat definitiv de Curtea de Apel Bacău pentru abuz în serviciu. 2 ani cu suspendare şi 10 mii de lei daune morale pentru fetiţa care reclamase abuzurile.

Valeriu Dascălu, fost polițist: Eu recunosc. Ştiu unde am greşit, că şi o minciună dacă este spusă, trebuie s-o înregistrez. Ştiu unde am greşit.

"Prin această întârziere intenţionată a cercetărilor, inculpatul a prejudiciat ancheta prin aceea că nu au mai putut fi administrate probe esenţiale, respectiv dispunerea unei examinări medico-legale asupra minorei în apropierea momentului sesizării", notează Curtea de Apel Bacău.

Mihaela Tabără, DGASPC Bacău: Minora a beneficiat de măsură de protecţie până în luna decembrie a anului 2023, când a împlinit vârsta de 18 ani. La împlinirea vârstei de 18 ani a fost consiliată şi a optat pentru încetarea măsurii de protecţie, dar dat fiind relaţia de ataşament faţă de asistentul maternal, minora a rămas la domiciliul acestuia, efectiv ca într-o relaţie familială normală.

Tatăl fetei a fost arestat preventiv şi trimis în judecată pentru viol, agresiune sexuală şi rele tratamente aplicate minorului. Dosarul se judecă şi în prezent.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri