Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, marți, că în Caracal, un autoturism ce ar fi fost condus de o tânără în vârstă de 24 de ani, din Caracal, a lovit un pieton, respectiv o tânără în vârstă de 33 de ani, din comuna Brastavățu, județul Olt.
În urma accidentului, pietonul a ajuns la Spitalul municipal Caracal.
„Întrucât a existat bănuiala rezonabilă că la volanul autoturismului s-ar fi aflat o altă persoană decât cea indicată inițial, polițiștii au efectuat verificări, în urma cărora s-a stabilit faptul că autoturismul a fost condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, a fost testat și cu aparatul drugtest, care a indicat prezența a două substanțe psihoactive”, a informat Poliția Olt.
Practic, pentru a-l acoperi pe şofer, tânăra de 24 de ani a susţinut inițial că ea era la volan.
Polițiștii au făcut dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Ulterior, a fost dispusă cercetarea disciplinară a polițistului. Acesta e polițist la transporturi, în Constanța.
(sursa: Mediafax)