Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de Poliţia Română, în urma acestei acţiuni, intitulată "Foc de artificii", au fost înregistrate 126 de dosare penale, în care sunt cercetate 145 de persoane. De asemenea, au fost constatate 134 de infracţiuni şi aplicate 39 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 28.850 de lei.
Astfel, în perioada 22 noiembrie - 9 decembrie 2021, au fost verificate 177 de persoane fizice şi juridice autorizate, fiind efectuate 536 de acţiuni în complexe, pieţe şi alte obiective. Pe timpul desfăşurării acţiunilor, au fost identificate şi 117 persoane fizice şi juridice neautorizate.
Poliţia Română a declanşat, pe 22 noiembrie, acţiunea naţională "Foc de artificii", pentru verificarea legalităţii operaţiunilor desfăşurate de persoanele fizice şi juridice cu articole pirotehnice.