Jurnalul.ro Ştiri Observator Pompierii au intervenit pentru stingerea a 78 de arderi de vegetație

Pompierii au intervenit pentru stingerea a 78 de arderi de vegetație

de Redacția Jurnalul    |   

Pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru stingerea celor 126 incendii izbucnite la nivel național. Aproape 80 de intervenții au fost înregistrate la arderi de vegetație, în urma cărora a fost afectată o suprafața de aproximativ 166 ha de teren.

„Pompierii salvatori au acționat miercuri pentru gestionarea celor 1.768 solicitări primite din partea populației, la nivel național. Echipajele SMURD au acordat asistență medicală pentru 1.478 persoane aflate în dificultate. (...) 14 persoane aflate în situații critice au fost salvate. De asemenea, în acest interval de timp, echipajele operative au intervenit în 157 situații în sprijinul comunităților și bunurilor acestora, în timp ce echipele de descarcerare au gestionat 7 cazuri pentru extragerea victimelor blocate în autoturismele avariate”, potrivit unui comunicat de presă..

Concomitent pompierii au acționat pentru stingerea celor 126 incendii izbucnite la nivel național. Din totalul acestora, 78 de intervenții au fost înregistrate la arderi de vegetație, în urma cărora a fost afectată o suprafața de aproximativ 166 ha de teren.

În ultimele 24 de ore, au fost transmise șase mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-Alert, majoritatea dintre acestea au semnalat prezența animalelor periculoase (urși), în județele Brașov, Harghita și Prahova.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: pompierii arderi vegetatie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri