În plină evaluare de către ministrul justiției a evaluării activității Laurei Codruța Kovesi, evaluare solată cu un “rechizitoriu” de revocare, în 20 de puncte, printre care se află și acoperirea abuzurilor de la DNA Ploiești, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică din parchetul General, condusă de celălalt Cristian Lazăr, care i-a “albit” lui Klaus Iohannis un dosar penal cu două zile înainte de a-și depune, în 2014, candidatura pentru prezidențiale, l-a scos basma curată pe fostul procuror DNA Ploiești Mircea Negulescu, zis “Portocală”. Mai exact, a dispus neînceperea urmăririi penale a acestuia, în baza unei plângeri formulate de fosta judecătoare de la Judecătoria Sinaia, Ruxandra Popescu, pe care “Portocală” a încercat să o “paradească”, prin intermediul unor martori acoperiți și cu sprijinul SRI.
Secția de Urmărire Penală și Criminalistică din Parchetul General, condusă de celebrul deja procuror șef adjunct Cristian Lazăr, autorul ordonanței de clasare a dosarului lui Klaus Iohannis, ajunsă în mapa de candidat a lui Augustin Lazăr, a dispus, printr-o altă Ordonanță de Clasare, cu numărul 267/2017, emisă la 22 martie 2018, neînceperea urmăririi penale împotriva și mai celebrului Mircea Negulescu, fost procuror în cadrul DNA Ploiești, după ce judecătarea Ruxandra Popescu, de la Judecătoria Sinaia, a formulat împotriva acestuia o plâgere penală.
Și mai interesant este că, în plin scandal al evaluării procurorului general Augustin Lazăr, soldată, de asemenea, cu o cerere de revocare din funcție, Secția Penală de la Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, în 11 septembrie 2018, să respingă plângerea aceleiași Ruxandra Popescu împotriva acestei Ordonanțe de clasare.
Această clasare se referă la numai una dintre faptele ilegale denunțate cu privire la Mircea Negulescu, ajunse în atenția Parchetului General. Autoarea plângerii, Ruxandra Popescu, fost judeător la Judecătoria Sinaia, a cărei carieră în magistratură a fost distrusă de căte procurorii “Unităii de Elită” a DNA de la Ploiești, a depus împotriva lui “Portocală numeroase sesizări la CSM, la inspecșia Judiciară și o plângere penală la Parchet, denunțând practicile abuzive săvârșite de acesta într-un dosar penal pe care i l-a instrumentat. Concret, Ruxandra Popescu susține că Mircea Negulescu a sunat-o, în 22 martie 2016, la ora 6.30 dimineața, spunându-i să deschidă ușa, pentru că a venit poliția să o ia. Câteva secunde mai târziu, într-adevăr, poliția i-a sunat la ușă. Este vorba de polțiști judiciari de la DNA Ploiești, care au dus-o la sediul acestei unități de parhet. Aici, o aștepta deja presa, care știa deja despre ce acuzații urmează să ți fie aduse.
Ruxandra Popescu a fost trimisă în judecată pentru luare de mită și abuz în serviciu, fără ca procurorii să administreze vreo probă în apărarea ei sau fără ca să admită la dosar vreo astfel de probă. Pe fond, Curtea de Apel Ploiești a condamnat-o, la 12 decembrie 2017, pe judecătorare la patru ani de închisoare cu suspendare pentru mită, dar au achitat-o pentru abuz în serviciu. Pentru recuperarea mitei, în valoare de 500 de euro, instanța a menținut sechestrul asigurător instituit de Mircea Neguescu asupra unui imobil din Sinaia. În dosarul respectiv au mai fost puși sub acuzare și trimiși în judecată atât primarul din Sinaia, precum și o secretară a acestei instituții, ambii fiind achitați.
Ghinion la ÎCCJ. Instanța vrea să știe cum a colabrat “Portocală” cu SRI
“Unitatea de elită” nu s-a mulțumit cu acest verdict și a atacat sentinșa la Înalta Curte de Casație și Justiție. Cu ghinion, deoarece, la ultimul termen de judecată, magistrații au început să se intereseze despre modul în care Mircea Negulescu a administrat probatoriul în acest dosar.
Astfel, la solicitarea Ruxadrei Popescu, instanța de apel a cerut la dosar sesizarea Inspecției Judiciare referitoare la exercitarea de către “Portocală” a funcției cu rea credință sau gravă neglijență, în instrumentarea dosarului penal 45/P/2016 al DNA Ploiești, dar și punctul de vedere înaintat de Negulescu. Aceste documente au și ajuns la dosarul cauzei.
Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție a încuviințat emiterea a două adrese către DNA Ploiești. În prima, “Unitatea de Elită” este somată să precizeze dacă în dosarul judecătoarei Ruxandra Popescu au fosr realizate acte de urmărire penală în colaborare cu SRI și care au fost, efectiv, aceste acte de urmărire penală.
O altă cerere încuviințată constă în emiterea unei adrese tot către DNA Ploiești, care trebuie să răspundă care este stadiul urmăririi penale în cadrul dosarelor având ca obiect infracțiunile de mărturie mincinoasă și de favorizarea făptuitorului pentru care procurorul de ședință din cadrul DNA Ploiești, a formulat, pe parcursul judecății, la Curtea de Apel Ploiești, când se judeca fondul cauzei, sesizare din oficiu către două martore. Mai mult, instanța a cerut dosarul 211/42/2016 al Curții de Apel Ploiești – Secia Penală, în care DNA Ploiești a cerut, la 22 martie 2016, încuviințarea arestării preventive a judecătoarei Ruxandra Popescu. Cererea fiind, atunci, respinsă, împotriva magistratului fiind luată doar măsura controlului judiciar.
Dosar, făcut pri denunțuri luate sub presiune
Dosarul instrumentat de DNA Ploiești împotriva judecătoarei Ruxandar Popescu a apărut după ce aceeași “Unitate de Elită” i-a trimis în judecată pe ca inculpați pe Marin Tudorică, fost șef al Poliţiei Sinaia, acuzat de trafic de influență, efectuarea de operațiuni comerciale ca acte de comerț incompatibile cu funcția și fals în declarații, pe omul de afaceri local Cristian Bogdan Simion, acuzat de cumpărare de influenţă, și pe ofițerul de poliție Ionuț Roșca, acuzat de complicitate la trafic de influență. Ulterior, DNA Pliiepti a făcut cu aceștia o înșelegere, în baza articolului 19 din legea privind protecția marorilor, astfel încât s-a născut un denunț împotriva primarului orașului Sinaia și a judecătoarei Popescu. Faptele vizate sunt din anul 2010 și sună în felul următor: „În contextul în care, pe rolul Judecătoriei Sinaia, se afla un dosar civil care privea un litigiu între Primăria Sinaia și trei persoane, concesionari ai unor terenuri, judecătoarea Popescu Ruxandra a acceptat promisiunea făcută de o persoană care, la acea dată ocupa o funcție de conducere în Poliția Sinaia, de a i se plăti un folos necuvenit în schimbul pronunțării unei hotărâri judecătorești favorabile în cauza respectivă. Ulterior, aceasta a și primit, prin intermediar, un folos necuvenit în valoare de aproximativ 500 de euro”.
Înalta Curte vrea să mai afle de la DNA Ploiești dacă, în schimbil acestor denunțuri, denunșătorii folosiți de “Portocală” beneficiază de reducerea pedepsei, în cazul în care vor fi condamnați.
În timp ce Parchetul lui Lazăr l-a scăpat pe Mircea Negulescu de un alt dosar penal, Instanța Supremă vrea să știe dacă și cum a folosit procurorul protocoalele cu serviciile pentru a o acuza pe judecătoarea Ruxandra Popescu