Poet (romantic târziu), jurnalist (caustic, incontrolabil, frenetic), inspector școlar, actor, Eminescu este considerat astăzi o figură proeminentă a începuturilor culturii române. Să-l descântăm cum se cuvine!
La 16 ani, în 1866, din mai până-n septembrie, Mihai Eminescu se afla la Blaj, la studii, fiind găzduit în casa lui Ștefan Cacoveanu (viitor literat și culegător de folclor), personaj care ne-a lăsat moștenire neprețuite amintiri despre autorul Odei în metru antic. Dar să le facem loc: „Doritor de a-l cunoaşte, am ieşit în piaţa de dinaintea gimnaziului, locul de întâlnire al studenţilor. Aici i-am făcut cunoştinţa. Era un tânăr între 16-17 ani, de statură mijlocie, frumos şi roşcovan. Avea un păr negru dat îndărăt şi lung, părea a nu fi fost tuns de un an de zile. Era într-un surtuc de peruvian negru, ros, scurt în mâneci şi rupt în coate; în nişte pantaloni de altă culoare (gălbui mi se pare) scurţi de i se vedea de sub ei până la înfăşurări ciobotele scâlciate şi prăfuite. Pe cap purta, deşi era cald deja, căciulă neagră, grea, săoasă de miel.”
Două clase gimnaziale
Un început formidabil, să recunoaștem! Cine și l-ar fi închipuit astfel, vreodată, pe adolescentul Eminescu, mai ales că după nici trei ani era nemurit la Praga (tot la studii) de Jan Tomas, fotografia restituindu-ni-l pe Mihai Eminescu în toată splendoarea celor 19 ani (așa-l păstrăm încă pe bancnota de 100 de lei). Să revenim însă la caldele aduceri aminte ale lui Ștefan Cacoveanu: „Nu ştiu cum să îmi explic împrejurarea că acest exterior neglijat nu ne era bătător la ochi. Poate fiindcă la Blaj, unde studia sărăcimea, se aflau încă mulţi ca el, rău situaţi şi îmbrăcaţi, şi apoi la un talent aşa de mare cum îl ţineam noi, ni se părea cumva naturală această lăpădare de sine. Mai bătătoare la ochi ne-a fost împrejurarea că deşi era în vârstă de 16-17 ani şi deşi te punea în uimire cu iscusimea şi cunoştinţele sale, îndeosebi pe teren literar, avea numai două clase gimnaziale, făcute la Gimnaziul German din Cernăuţi.”
Învrăjbit cu profesorii şi cu propriul tată
Mihai Eminescu nu se sfia să le povestească studenţilor din Blaj că-ți trăgea sevele de la Botoşani, din Moldova, iar că tată-său, Eminovici, era bucovinean. „Venise în tinereţe la Moldova ca ispravnic la o moşie boierească şi se însurase cu o moldoveană cu ceva stăricică. Fiind tată-său crescut la nemţi, ţinea mult să-i dea şi fiului creştere germană. Îl trimise aşadar la Cernăuţi, la învăţătură. Acolo îl pusese sub grija profesorului Pumnul, autorul Lepturariului. După vreo câtăva vreme, acest mentor al său slăbise de morb, încât nu-l mai putea ţinea de scurt. Micul Eminescu folosindu-se de ocaziunea dată, în loc de a merge la şcoală, se închidea în biblioteca Pumnului. Acolo studia necontenit şi neconturbat răzbunându-şi astfel în contra atâtor profesori pedanţi şi sarbezi. În modul acesta ne spunea el în liniamente generale, că rămase la a II-a clasă gimnazială şi astfel pe multă vreme învrăjbit cu şcoala, dar şi cu tată-său.”
Brânză din belșug, bani pe sponci
Cearta cu propriul părinte pentru neurmarea școlii la Cernăuți, Eminescu a încercat s-o stingă în Transilvania. Acesta a fost și motivul pentru care Mihai a trecut munții și a poposit pe Târnave. Depune mărturie Ștefan Cacoveanu: „Venise la Blaj ca să facă examen pe clasa a VII-a şi astfel să împace pe tată-său, care îi făgăduise că-i trimite bani, numai să apuce firul studiilor mai departe. La Blaj sosise cu nişte studenţi, care îl luară în trăsură ajungându-l pe drum. A doua zi după sosirea lui îl întâlnirăm în piaţă şi ne împretinirăm numaidecât. Îl chemai să şadă la mine şi veni numaidecât.” Cum viețuiau în acea vreme studenții români la Blaj? „Trăiam din ce ne aducea cu desagii de acasă pe 2-3 săptămâni: pâine, făină, slănină, brânză în belşug, dar bani puţintei de tot. Norocul, că Eminescu era un tânăr sănătos ca piatra, nealegător în ale mâncării, mânca bine, dormea lung şi fără grijă, dimineaţa de regulă pe la 8 oare se scula, se spăla, da cu degetele de câteva ori prin părul bogat şi lung dat pe spate şi era pieptănat gata. Îmbiindu-l cu pieptene îmi zise: chiar bine, frate, că eu parcă am scăpat din focul de la Troia, n-am astfel de sculă.”
Înotător imbatabil
Mai departe, pe firul „Amintirilor despre Eminescu”: „După ce dimineaţa se găta, dejunam ce da D-zeu, şi de regulă el mergea de se scălda în Târnava la moara din jos de roate şi se scălda întruna până la amiazi, iar eu cu alţi tovarăşi mergeam la câmp de ne preparam pentru bacalaureatul ce aveam să-l facem prin luna lui iulie şi numai la prânz ne întorceam acasă. Atunci venea şi Eminescu de la scaldă, unde punea în mirare pe toţi cu manevrele ce făcea înot, corlindu-se ca aici şi ieşind de sub apă târziu unde nici nu-ţi aduceai aminte. Şi în Blaj eram tineri buni înotători, dar cu Eminescu nici unul nu putea ţine. Aceasta era părerea generală.”
Orator desăvârșit
Mai mult: „E de însemnat, însă, că se scălda de o parte singur şi cu cei dimprejur nu făcea multă vorbă, îi plăcea să iasă în piaţa Blajului, bogată în poame de tot felul, îşi umplea căciula cu poame şi apoi mâncând sta de o parte râzând de ştrengăriile studenţilor de prin piaţă, fără a lua însă parte la ele vreodată. În scăldat exceda. În alte era moderat. Nu bea, nu fuma, nu juca cărţi, era ca o fată mare. Când se încingea însă câte o discuţie, şi aceasta nu era rar, lua parte cu plăcere; dar adesea era de altă părere, pe care şi-o apăra vorbind cu o siguranţă, parcă ar fi citit din carte. Se vedea că ieşise din biblioteca Pumnului, unde studia în bună voie, după placul inimii, fără a fi conturbat de cineva. Când voia cineva să-i impună păreri contrare dânsului, jumătate cu durere, jumătate cu tristeţe repeta mereu: «Lasă-mă, frate, lasă-mă în pace»!”
Pat improvizat
În completare, câteva detalii despre casa în care a locuit, la Blaj, Mihai Eminescu în perioada iunie-iulie 1866: „Imobilul avea trei apartamente: unul către uliţă, ocupat de mine, Georgiu Bucşa, Teodor Totu, ambii morţi deja, şi de Ioan Paul, nepot al meu, atunci abia de şase ani, astăzi profesor la Iaşi şi la mijloc, între aceste două apartamente, era culina. Odaia noastră era mică şi avea numai două paturi, iar lui Eminescu îi improvizam în toată sară patul separat, căci noi ăştialalţi dormeam câte doi într-un pat. Cum se vede, lucru sărăcăcios. Dar prietenia, armonia dintre noi şi inima bună făcea toate bune”, mai nota, în jurnal, Ștefan Cacoveanu.
Pripășit pe lângă seminarul teologic
În iulie 1866, autorul acestor amintiri prețioase își lua bacalaureatul și părăsea Blajul. Nu fără a-I face lui Eminescu o propunere: „La plecarea mea, punându-i în vedere că cine ştie când îi vor sosi banii şi Blajul peste vacanţă despopulându-se de studenţime, nu-i cu sfat să rămână singur şi strein, l-am chemat să vină cu mine, - dar zicea că banii au să-i vină în curând şi epistola tatălui său trebuia să-l găsească în Blaj. Am înţeles că, plecând eu, s-a alăturat la nişte studenţi ocrotiţi peste vacanţă pe lângă seminarul teologic de acolo. Cu aceşti studenţi, care trăiau de la seminar, a şezut Eminescu până prin septembrie. Cam pe acest timp a trecut pe la Sibiu în România. Mergând şi eu în toamna acelui an la Sibiu, să studiez dreptul, Ioan Lapedatu, regretatul profesor şi poet de la Braşov, pe atunci student în Sibiu şi Nicolae Denşuşan, istoricul, pe atunci student la Academia de Drept din Sibiu, mi-au spus că Eminescu trecuse pe acolo şi erau încântaţi de acest minunat copil.”
Ca păsările din evanghelie
„Ce să mai spun despre dânsul din vremea cât am stat împreună la Blaj?”, se mira, blând, Cacoveanu. Tot el își răspundea: „Aici era străin şi foarte avizat la ajutorul altora, dar nu se dejosea a cere de la cineva ceva. Îi lipsea totul, dar nu se plângea de nimic. Trăia fără de grija zilei de mâine. Trebuinţele vieţii şi le redusese într-atâta, încât nu se temea că nu şi le-ar putea îndestula uşor, oricând şi oriunde. Ca păsările din evanghelie, care nu seamănă nici seceră, se rezema pe mila Domnului cea bogată.” Tot aici: „Cum venise la Blaj să facă examen şi încă pe 4 clase deodată, ai fi socotit să nu-şi afle locul, umblând să-şi câştige oameni, - căci cine are oameni, are pe Dumnezeu, - nu umbla să facă cunoştinţa profesorilor, nici să-şi facă mână bună cu cei mari. Nu umbla alergând după nimic. Dacă umblai după prietenia lui, bine, dar să umble el după prietenia altuia, nu. Nu vorbea despre sine şi lucrurile lui niciodată!” Sărac, dar demn adolescentul Eminescu!
175 de ani se vor fi împlinit în 15 ianuarie 2025 de la nașterea lui Mihai Eminescu.
„Era un tânăr între 16-17 ani, de statură mijlocie, frumos şi roşcovan. Avea un păr negru dat îndărăt şi lung, părea a nu fi fost tuns de un an de zile.”, Ștefan Cacoveanu despre adolescentul Eminescu
„Era într-un surtuc de peruvian negru, ros, scurt în mâneci şi rupt în coate; în nişte pantaloni de altă culoare (gălbui mi se pare) scurţi de i se vedea de sub ei până la înfăşurări ciobotele scâlciate şi prăfuite.”, Ștefan Cacoveanu despre adolescentul Eminescu
„Mai bătătoare la ochi ne-a fost împrejurarea că deşi era în vârstă de 16-17 ani şi deşi te punea în uimire cu iscusimea şi cunoştinţele sale, îndeosebi pe teren literar, avea numai două clase gimnaziale, făcute la Gimnaziul German din Cernăuţi.”, Ștefan Cacoveanu despre adolescentul Eminescu
16 ani avea Mihai Eminescu în anul (1866) descinderii la Blaj, la studii.