MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Portugalia, că Institutul pentru Mare și Atmosferă (IPMA) a emis un cod roșu de agitație maritimă, în perioada 23 – 24 februarie 2024, pentru Zona Centrală și de Nord a Portugaliei Continentale.
Fenomenul meteorologic cu valuri înalte și vânt va afecta orașele Viana do Castelo, Braga, Porto, Aveiro, Coimbra, Leiria și Lisabona.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Lisabona: +351213966463, +351213960866, +351213972648, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Portugheză: +351927411628.
(sursa: Mediafax)