Unii oameni au capacitatea de a-si aminti orice eveniment din viata lor. E bine sau e rau? Cum e sa traiesti cu o supermemorie? "Imi amintesc cum, la numai o saptamana de viata, ma infasurau intr-o paturica roz de bumbac", povesteste Rebecca Sharrock.
"Am stiut intotdeauna cand ma lua mama in brate. Nu stiu cum, dar simteam instictiv ca ea era cel mai drag om din lume", spune tanara de numai 27 de ani, din Brisbane. Avand in vedere ca majoritatea oamenilor au amintiri despre ei incepand de pe la patru anisori, s-ar putea crede ca povestea Rebeccai este doar o fantezie nostalgica, nicidecum o memorie adevarata.
Dar memoria tinerei australiene este construita altfel decat la cei mai multi dintre noi, pentru ca sufera de o boala extrem de rara, sindromul hipertimestic (HSAM, Highly Superior Autobigraphical Memory). Oamenii cu o astfel de supermemorie pot intr-o clipa si fara nici un fel de efort sa isi aminsteasca exact ce faceau, cum erau imbracati, unde se aflau in orice moment a existentei lor. De asemenea, ei pot reface in minte diferite informatii atat din viata sociala, cat si evenimente personale, cu o precize absolut uluitoare, scrie BBC.
In copilarie, Sharrock era convinsa ca toti sunt la fel ca ea. Si a continuat sa creada acest lucru pana cand, intr-o zi, au sunat-o parintii, rugand-o sa dea drumul la televizor: era o emsiune despre oameni cu sindromul hipertimestic. "Era 23 ianuarie 2011. Cand cei din platou au inceput sa relateze ce isi amintesc, reporterii nu incetau sa exclame: uluitor, incredibil..."
"I-am intrebat pe parintii mei: Ce este atat de neobisnuit? Nu e ceva normal? Iar ei mi-au explicat ca nu, nu e normal si ca lor li se pare ca eu sufar de acelasi sindrom", si-a continuat Rebecca povestea. Familia fetei a luat legatura cu medicii, care i-au pus diagnoticul respectiv, un fenomen nou, neexplorat in totalitate, aparut la inceputul anilor 2000. La nivel mondial, sunt inregistrat numai 60 de asemenea cazuri.
Sharrock sufera de neliniste si depresie, iar supermemoria o transforma intr-o adevarata "masina emotionala a timpului". "Daca imi amintesc, spre exemplu, ce mi s-a intamplat la trei ani, eu retraiesc iar si iar acea situatie, ca si cum as mai avea din nou varsta aceea, desi peste mine au trecut anii", explica Rebecca. O senzatie care oboseste, epuizeaza, antrenand o stare de agitatie, de teama.
Cu toate acestea, Rebecca a invatat sa foloseasca amintirile pozitive pentru a lupta impotriva celor negative. "La inceputul fiecarei luni, selecteze cel mai bune momente ale perioadei anterioare. Ma ajuta sa reprim clipe pe care mi-as fi dorit sa le uit definitiv, sa le alung din mintea mea", a continuat tanara.
Printre amintirile pozitive se numara si cea legata de primii pasi."Stateam culcata in patul meu si imi rasuceam capul, privind la lumea din jur. La ventilator, spre exemplu. Era ceva care ma fascina, pur si simplu. Dar numai cand am implinit un an si jumatate, m-am intrebat de ce nu m-as ridica singura pentru a studia ce e acolo?"
Pe de alta parte insa, acest sindron afecteaza somnul celor care sufera de el. Sharrock spune ca acum, cand a crescut, isi poate stapani visele. Dar nu a fost mereu asa. Cand avea 18 luni, Rebecca nu mai reusea sa distinga realitatea de imaginatie. "Plangeam si o strigam pe mama, care venea alergand si ma strangea tare in brate, dar nu putea sa explice nimic", continua tanara.