De aceea, Jurnalul a ales să publice cele 4 volume ale cărții „Povestea vieții mele”, o incursiune în inima și simțămintele Reginei Maria, dar și a istoriei poporului nostru.
De ce este acest om important pentru România? Cum am ajuns să venerăm pe cineva jumătate britanic, jumătate rus? Haideți să facem un exercițiu de imaginație, raportat la vremurile actuale. În caz de război - Doamne ferește - unde l-ați vedea pe președintele Iohannis? Printre soldați, încurajându-i și oblojindu-le rănile sau ascuns într-un buncăr? Bănuim cu toții răspunsul și atunci ne-o închipuim pe Regina Maria, cu coroana lăsată acasă, bătând pe jos tranșeele sau ajutând prin spitalele de campanie ori luând acasă și îngrijind orfanii de război, cu un profund sentiment matern, încât și cei mai înverșunați dușmani ai săi și-au scos pălăria în fața acestei unice femei.
Dar să o luăm cu începutul. În primul rând, am putea încadra totul în ideea renunțării la propria-i fericire prin venirea într-o țară străină, care a primit-o nu cu prea multe sentimente pozitive. Însă și-a câștigat încet-încet simpatia poporului. Spirit caritabil, a făcut bine celor din jur. A încurajat artiștii, a dat bani săracilor, a avut grijă de soldații pe front. Iar mai apoi s-a împlinit prin vizita făcută la Paris, unde prin propriile eforturi a făcut să se consfințească înfăptuirea României Mari. Adaptabilitatea, persuasivitatea și șarmul au fost puse întru totul în slujba poporului pe care îl iubea și despre care credea că face parte din propria-i ființă. Grăitoare sunt cuvintele așternute în carte: „Trebuie să fiu puternică pentru mine și pentru poporul meu și este momentul în care trebuie să găsesc soluții singură”.
Ar fi multe de spus pentru a contura un răspuns cât mai complet asupra întrebării adresate inițial, dar vă lăsăm să o descoperiți pe Regină, începând de astăzi, din propriile scrieri.
Regina a reprezentat o făptură unică, supremă, de o covârșitoare splendoare din istoria poporului român - Dan C. Mihăilescu
Cartea, tipărită la Londra, New York și Paris
Cu propriul condei, meticulos, Regina a consemnat zi de zi cele petrecute. Aceste rânduri revelatoare nu numai pentru viața unui singur om, dar pentru întreaga noastră istorie, au văzut pentru prima oară lumina tiparului la Londra și la New York în anii 1934-1935 și la Paris după alți câțiva ani. Este un jurnal ale cărui fapte sunt consemnate și încadrate în capitole de referință. O bibliografie istorică, o sursă primară a oricărui studiu asupra celei mai tumultuoase perioade din viața patriei. Cartea editată acum de Jurnalul, cu o prefață semnată Cristian Moșneanu, cuprinde viața Mariei de la naștere până la momentul în care ajunge regină.
O poartă spre sufletul și intimitatea Reginei
Regina nu se ferește în această carte în a destăinui cele mai ascunse sentimente, care în mod normal ar rămâne pe veșnicie încrustate în sufletul omului. În acest sens, ea ne vorbește de singurătatea vieții petrecute în București, despre Ferdinand care uită să îi explice lucruri esențiale pentru conviețuirea în această societate. Numea amară politica timpului ce era lipsită de delicatesele politicii englezești, cu care ea era obișnuită, evocând grosolăniile petrecute în Parlament, când oamenii politici români se certau. Nu se ferește în a evoca relația pe care a avut-o cu Regele Carol I. Germanismul acestuia i se părea total lipsit de spiritualitate și sec, încât de multe ori, așa cum relata, făcea ca cei doi să se afle în tabere diferite.
Momentul încoronării
Un alt episod evocat, spre finalul cărții, este cel în care află că a devenit Regină - veste pe care i-o transmite telefonic prințului Barbu Știrbey, în dimineața morții lui Carol I. Proaspăta Regină afirmă în carte că urma „o nouă eră politică și, cu fiecare mișcare, cu fiecare decizie, ar avea o importanță capitală. A fost un moment solemn, dar nu mi-a fost frică, deși a fost ca și cum brusc o nouă ușă se deschide asupra vieții. Stăteam pe prag; ce ar trebui să găsim dincolo?”.