Este destul de clar că, cel puțin în Franța și Germania, problema lipsei de resurse energetice se profilează ca o certitudine, criza prețurilor fiind doar o parte a problemei. Dacă prin măsuri fiscale, impozitări, supraimpozitări, tarife de tot felul, subvenții, plafonări, prețurile vor putea fi temperate sau plătite cu suport de la cheltuielile publice, în schimb, resursa de energie nu există la nivelul cererii normale. Dezechilibrul dintre producție și consumul de electricitate, dacă nu este gestionat, declanșează blackout-ul, spaima tehnicienilor din energetică.
Suntem informați pe larg că se fac, în diferite țări, exerciții pentru blackout, comentariile având o notă acidă sau prezentate sub forma catastrofei iminente. Nu este o noutate că pene de curent gigantice au bulversat în anii trecuți mari zone din America, inclusiv la New York. Și Europa a cunoscut asemenea pene de curent. În 2003, nordul Italiei a intrat în blackout, destabilizarea sistemului fiind „exportată” rapid și în Austria, care era interconectată cu zona rămasă fără energie electrică. Situația de urgență a apărut atunci fără „cauză rusească”. Iată de ce acum Austria face asemenea exerciții, mai ales că situația de criză nu este una teoretică; interconectarea cu Germania, lipsită de gazul rusesc, a devenit un punct critic pentru tot sistemul energetic european. Cei care privesc cu ironie asemenea manevre ar trebui să înțeleagă utilitatea acestora și să le trateze în aceeași cheie cum sunt obișnuitele exercițiile pentru salvare în caz de cutremur sau de incendiu. Să înțelegem că un om căzut în apă are mai multe șanse de salvare dacă știe să înoate, comparativ cu cel care are spaima de apă și s-a ferit de ea.
România are o experiență vastă în trecerea crizei de energie și gestionarea dezechilibrului cerere/consum. În anul 1985 un decret a instaurat regimul militarizat în sistemul energetic național, Ceaușescu fiind convins că disciplina în centralele electrice poate conduce la un spor de producție de electricitate. Măsura respectivă nu a dat rezultatul scontat și, în 1987, a fost emis un decret prin care se raționalizau consumurile de gaze naturale și de energie electrică. Reducerile de cote erau de 30 la sută, iar la consumul casnic se aplica un mecanism de plăți suplimentare dacă se depășeau nivelurile alocate. Programele de reducere erau strict urmărite, iarna din acel an fiind cu multe zile de ger, nu erau suficientă doar o haină în plus. Sistemul energetic se afla în dezechilibru permanent - specialiștii urmăreau frecvența din sistem, care la normalitate era de 50 Hz, dar care cădea de multe ori în zonele teoretic imposibile spre 46 Hz, care în tratatele de specialitate indica o catastrofă. Într-una din acele ore de incertitudine tehnică, am intrat în biroul lui Petre Fluture, ministrul energiei electrice, numit în funcție în octombrie 1987. Ne lega o veche prietenie, de când Fluture conducea importante uzine în București, pe care eu, ca ziarist, „le călcam” des. Era încotoșmănat, avea mănuși și se uita îngrozit la aparatul care măsura frecvența din sistemul energetic. Cifra se apropia de fatidicul nivel de 45 Hz, moment în care îl sună pe dispecerul național și îl întreabă „cât mai rezistăm?”. „Dacă nu cade Turceniul și scoatem cartierul Balta Albă, trecem hopul”, primește răspunsul. „Scoate Balta pentru 20 de minute, și prin rotație, apoi Militari și Drumul Taberei”, a fost ordinul ministrului. Fluture îmi spune cu amărăciune: „Suntem obligați să dăm peste cap toate teoriile despre siguranța sistemului energetic, care susțin că nu se poate mai jos de 47 Hz. O să ne dăm doctorate pe tema asta, dar istoria nu ne va ierta pentru suferințele populației”.
O altă întâmplare la care am fost martor. Era tot o zi friguroasă în București, cu ger uscat. În biroul Dispeceratului Național de Gaze, condus de un eminent inginer, Nae Ionescu, sună telefonul scurt. La celălalt capăt al firului era Iosif Banc, figură importantă în conducerea PCR. Banc avea în subordine și Gospodăria de Partid, cu multe activități productive. El îi reclama lui Nae Ionescu faptul că se oprise centrala pe gaz metan care asigura temperatura în serele de la Pipera. „Înțelegi, tovarășe dispecer, îngheață castraveții partidului!”, avertizează demnitarul. Nae Ionescu, nedormit de câteva zile și nopți, în care coordona manevre tehnice complicate ca să poată asigura o presiune de gaz minimală pentru a putea încălzi Sala Palatului unde trebuia să înceapă Conferința Națională, îi dă lui Banc o replică monumentală: „Mă p.ș pe castraveții partidului, vreți să stați cu căciulile pe cap și să aplaudați cu mănuși la Conferința Națională? Nu am gaz și pentru castraveți, și pentru capetele dumneavoastră, tovarășe secretar!”.
Cam așa au trecut românii prin Epoca de Gheață a Epocii de Aur.
Cum vor trece europenii hopul iernii 2022-2023? Să vedem cum îi va judeca istoria pe conducătorii UE, și de ce nu, sunt curios cum vor fi salvați castraveții demnitarilor de la Bruxelles și din celelalte capitale.