Jurnalul.ro Special Poveştile creatorilor de decoraţiuni handmade

Poveştile creatorilor de decoraţiuni handmade

de Mariana Zaharia    |   

Este vremea sărbătorilor când ne împodobim casele cu decorațiuni. Pentru că mereu ne dorim ceva nou, interesant, personalizat, iar cererea este tot mai mare, în ultimii ani s-a dezvoltat piața handmade. 

De la globulețe cu fotografii, până la coronițe sau aranjamente pentru masa de Crăciun, internetul este plin de oferte. Cei care creează decorațiuni au pornit de la o pasiune pe care au dezvoltat-o în afacere de sezon. Poveștile creatorilor ne dezvăluie ce a fost înaintea frumosului aranjament pe care îl primim cadou.

Talentul trebuie cultivat și dezvoltat. Așa a gândit o tânără căreia îi plăcea să decoreze mesele organizate în familie. De aici a pornit ideea de a crea ceva care să-i încânte pe cei dragi.  A început cu pași mărunți și a ajuns ca în prezent să nu facă față comenzilor. „Mereu îmi ziceam că eu nu sunt talentată la nimic. Mă consideram aşa văzând că nu ştiu să cânt, nu ştiu să desenez, nu practic niciun sport. În urmă cu câţiva ani, pregăteam masa de Crăciun. Aranjasem totul frumos, dar parcă lipsea ceva. Din întâmplare, mai aveam în casă câteva crenguţe din bradul pe care le tăiasem pentru că era foarte înalt. Am făcut trei ornamente mici pentru masă, în care am pus şi câte o lumânare. Invitaţilor le-a plăcut foarte mult. Anul următor o prietenă şi-a amintit de ele şi m-a rugat să-i fac şi ei, ca să aranjeze o masă festivă. Aşa mi-a venit ideea de a face mai multe, ca să le ofer cadou. Când am văzut bucuria de pe faţa celor la care au ajuns cadourile am fost încurajată să continui. După ce pe primele le-am oferit în dar, am început şi să vând. În cel de-al treilea an, am început cu o lună mai devreme, le-am făcut şi am postat anunţuri pe reţelele de socializare. Am vândut tot. Acum abia mă ţin cu comenzile”, a povestit pentru Jurnalul Adriana Dogaru.   

De la o poză cu fiul, la globuleţe personalizate

Un globuleţ personalizat primit cadou i-a stârnit interesul unei mămici din judeţul Argeş. Avea în interior o fotografie cu bebeluşul ei. I-a plăcut atât de mult încât s-a tot întrebat cum a fost făcut. A căutat pe internet şi a găsit tutoriale care o învăţau pas cu pas cum să facă şi ea unul. „Eram în concediul de creştere a copilului. Stăteam mult timp în casă cu bebeluşul meu şi eram la un pas de depresie. Totul se învârtea în jurul copilului: îl spălam, îi pregăteam mâncarea, îl plimbam, îl culcam… Nu mai aveam timp să ies cu prietenele. În timp ce mă luptam cu mine însămi, sora mea mi-a făcut cadou un globuleţ personalizat în care era poza băieţelului meu. Atunci mi-a venit ideea! Am căutat pe internet şi am văzut cum ce fac. Am zis că este simplu şi merită să încerc. Toate mamele îşi iubesc copiii şi mi-am dat seama că aşa cum mi-a plăcut mie, o să fie şi altele interesate să cumpere. La început a fost ca un refugiu. Făceam şi altceva în afară să mă ocup de copil, dispuneam şi de timp. Am căutat globuleţele transparente, am luat granule de polistiren şi m-am apucat de treabă.  Acum fac atât cu fotografii cât şi cu temă specifică iernii, cu fulgi de zăpadă, brăduţ, beteală. Preţurile diferă în funcţie de model. Nu duc lipsă de clienţi. Sunt mulţi oameni care vor ceva personalizat”, a explicat Daniela Mihai.

Firele de tricotat, numai bune de decoraţiuni

Aţele bunicii au fost transformate în frumoase coroniţe de către o ingineră care şi-a descoperit pasiunea pentru handmade. Împreună cu o colegă de serviciu a început să facă lucruri minunate din firele de tricotat. Noua ocupaţie nu are nicio legătură cu profesia de bază, de inginer chimist. „Bunica mea tricotează mult şi avea un coş cu multe fire de mohair, de lână, bumbac. Erau resturi rămase de la câte un pulover, şosete. Voia să le arunce. Nu am lăsat-o. Văzusem acasă la o colegă o coroniţă făcută din aţă şi globuleţe. Împreună am început să facem coroniţe după modelul ăla. Înfăşuram firele multicolore pe coroniţă şi apoi aplicam globuleţe, brad, flori, conuri de brad. Şi acum, în fiecare zi după serviciu, mergem la mine acasă şi asta facem. La început a fost mai greu, acum ne-am îmbunătăţit tehnica şi merge mult mai uşor. Le vindem colegilor de serviciu, prietenilor, dar şi online. Facem decoraţiuni de peste 3 ani. Clienţii au aflat de noi din gură-n gură, cum se spune. O prietenă a spus alteia, ea, la rândul ei, a spus altcuiva şi tot aşa. Noi am mai pus şi fotografii pe un cont de socializare creat special şi am început să fim contactate de prietenii din listă. De anul ăsta am început să facem şi aranjamente personalizate pentru diverse ocazii. Am pornit de la nişte aţe bune de aruncat şi am ajuns în faza în care deja ne facem planuri să deschidem un magazin cu decoraţiuni”,  a povestit Anca Tănase.

Preţurile decoraţiunilor handmade pot fi de la 50 de lei, cât costă un suport pentru lumânări, până la 150 de lei, în funcţie de mărime. De asemenea, o coroniţă de pus la uşă, poate costa de la 60 de lei până la 120 de lei. Pentru globurile personalizate se poate plăti de la 10 lei până la 15 lei sau chiar mai mult, dacă este un model deosebit.  

„Am făcut făcut trei ornamente mici pentru masă, în care am pus şi câte o lumânare. Invitaţilor le-a plăcut foarte mult. Anul următor o prietenă şi-a amintit de ele şi m-a rugat să-i fac şi ei, ca să aranjeze o masă festivă. Aşa mi-a venit ideea de a face mai multe...” - Adriana Dogaru

„Totul se învârtea în jurul copilului: îl spălam, îi pregăteam mâncarea, îl plimbam, îl culcam… Nu mai aveam timp să ies cu prietenele. În timp ce mă luptam cu mine însămi,  sora mea mi-a făcut cadou un globuleţ personalizat în care era poza băieţelului meu.  Atunci mi-a venit ideea!” - Daniela Mihai

„Erau resturi rămase de la câte un pulover, şosete. Voia să le arunce. Nu am lăsat-o. Văzusem acasă la o colegă o coroniţă făcută din aţă şi globuleţe. Împreună am început să facem coroniţe după modelul ăla”, Anca Tănase

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: povesti decoratiuni creatori handmade
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri