Jurnalul.ro Ştiri Locale Prahova: Emanoil Bocean, adus cu mandat la DNA Ploieşti

Prahova: Emanoil Bocean, adus cu mandat la DNA Ploieşti

Emanoil Bocean, consilier al primarului Sectorului 1 Andrei Chiliman şi coordonator al Poliţiei Locale din acest sector, a fost adus, marţi, cu mandat la sediul DNA Ploieşti.

Procurorii anticorupţie au făcut, timp de mai multe ore, percheziţii la Poliţia Locală a Sectorului 1 şi la biroul lui Bocean din cadrul acestei instituţii, au declarat surse judiciare.

Conform acestora, Bocean ar fi fost unul dintre cei care intermediau distribuirea către membrii grupului de interese al primarului Andrei Chiliman a comisioanelor oferite de diverse societăţi în schimbul contractelor cu primăria.

Procurorii DNA Ploieşti au efectuat, marţi, mai multe percheziţii în în municipiul Bucureşti şi în judeţul Constanţa în două cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie comise în perioada 2009 - 2014.

Potrivit unui comunicat al DNA, este vorba despre nouă percheziţii, una având loc la sediul unei instituţii publice, iar celelalte la sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

Surse judiciare au declarat că percheziţiile efectuate în judeţul Constanţa l-ar vizat pe fostul director de inspecţie din cadrul Primăriei Sectorului 1, Răzvan Iordan, descinderile fiind la o casă a acestuia din Năvodari.

Răzvan Iordan, la data faptelor director al Direcţiei Inspecţie din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, a fost trimis în judecată, în noiembrie 2015, de procurorii DNA Ploieşti într-un alt dosar în care este acuzat de luare de mită. În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei Dan Toma, la data faptelor şef birou, ulterior director executiv adjunct în cadrul aceleiaşi direcţii, tot pentru luare de mită.

Potrivit unui comunicat emis, la acel moment, de DNA, în cursul anilor 2006 şi 2010, cei doi inculpaţi au pretins şi primit de la un om de afaceri sumele de 15.000 euro, respectiv 30.000 euro, pentru ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să dispună întocmirea şi semnarea proceselor verbale de recepţie ale unor lucrări de construcţie.

În cursul anului 2008, în aceleaşi calităţi şi circumstanţe, cei doi inculpaţi au pretins şi primit, de la un alt om de afaceri, dezvoltator imobiliar, câte 70.000 euro. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri