Asia Express, reality show difuzat de Antena 1 de luni până miercuri, a mai bifat o premieră – prima cerere în căsătorie. În ediţia difuzată marţi, 14 aprilie, Speak şi-a luat inima-n dinţi şi a cerut-o de soţie pe Ştefania. Atunci când concurenţilor li s-a cerut să scrie o scrisoare către partener, Speak a transformat-o într-o adevărată declaraţie de dragoste care s-a încheiat cu „Vrei să fii soţia mea?”. Momentul a fost motiv de lacrimi de bucurie atât pentru Ştefania, cât şi pentru ceilalţi concurenţi, care s-au apucat imediat să facă planuri pentru viitoarea nuntă.
Tot în ediţia de aseară s-au aflat şi care sunt cele trei echipe care pornesc în cursa pentru ultima şansă. Alex şi Radu, Adda şi Cătălin, Speak şi Ştefania luptă în această seară pentru un loc în etapa finală. Taiwanul le-a pregătit una dintre cele mai grele curse de până acum. Pe lângă dificultatea misiunilor, a fost o zi cu ploaie torenţială, care nu s-a oprit nici măcar un minut, cu frig şi vânt puternic. Concurenţii sunt nevoiţi să se transforme azi în adevăraţi detectivi pentru a desluşi toate indiciile plasate de Gina pe Drumul Comorilor. Aventura din Taichung, oraş în care se desfăşoară această cursă, îi va duce şi în locuri spectaculoase, aşa cum este Satul Curcubeu, una dintre principalele atracţii turistice ale Taiwanului. Cine va reuşi să facă faţă acestei provocări şi ce culoare va avea ancora, telespectatorii vor descoperi în această seară după Observator.
Ediţia difuzatã marţi, 14 aprilie, s-a impus ca lider detaşat de audienţă pe toate categoriile de public.
Conform Kantar Media, Antena 1 a fost cel mai urmărit post de televiziune la nivelul publicului din mediul comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, și a obținut, pe perioada difuzării Asia Express (20:26-23.48), o audiență medie de 13.1 puncte de rating și o cotă de piață de 34.1%, faţã de urmãtorul clasat, Pro TV, ce înregistra atunci doar 6.6 puncte de rating și o cotă de piață de 17.4%. Și în mediul urban, Asia Express a fost prima opţiune a telespectatorilor, înregistrând 10.5 puncte de rating şi 23,6% cotã de piaţã. Poziţia secundã a fost ocupatã de ProTV, care la nivelul aceluiaşi target şi în acelaşi interval orar înregistra 6.9 puncte de rating şi 15.5% cota de piaţã. Și la nivelul întregii țări, cei mai mulți telespectatori au ales să urmărească Asia Express- Drumul Comorilor, show ce a fost lider de audiență cu o medie de 10,2 puncte de rating și 22 cota de piață, în vreme ce Pro TV se clasa pe poziţia secundã cu o medie de 8.6 puncte de rating și 18.4% cota de piață.
În minutul de aur, înregistrat la 21.45, aproape 2.3 milioane de telespectatori la nivel național urmãreau cu sufletul la gură aventura din Taiwan.
Sursa:Kantar Media |
|
Copyright:ARMADATA S.R.L. |
|
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group |
|
Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National |
|
Perioada 14 aprilie 2020 |
|