Jurnalul.ro Ştiri Locale Premieră naţională la Buzău! Campanie de prevenire a abuzului asupra copiilor

Premieră naţională la Buzău! Campanie de prevenire a abuzului asupra copiilor

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Buzău în colaborare cu UNICEF şi Consiliul Judeţean (CJ) Buzău campania preventivă "Respectarea drepturilor copilului începe de acasă", care urmează a se desfăşura la nivelul întregului judeţ, timp de 6-8 luni. 

"Şapte echipe cu câte doi-trei angajaţi ai DGASPC vor străbate ultimul sat, ultimul cătun din judeţul Buzău cu sprijinul asistenţilor sanitari şi maternali, a preoţilor şi profesorilor din aceste localităţi, pentru a preveni abuzul asupra copiilor, care cunoaşte în ultima perioadă un trend ascendent", a declarat luni, la conferinţa de lansare a campaniei, directorul DGASPC, Loredana Dorobanţu. 

Potrivit sursei citate, se va urmări şi depistarea eventualelor cazuri de abuz asupra copiilor sau orice fel de încălcare a drepturilor acestora. 

"Este vorba de un fenomen aflat pe un trend ascendent, în ultimul an. 170 de copii au fost plasaţi sub protecţie în regim de urgenţă din cauza abuzurilor la care au fost supuşi, cei mai mulţi fiind abuzaţi acasă sau în cadrul familei extinse", a mai precizat directorul DGASPC. 

Campania DGASPC este derulată în parteneriat cu UNICEF România, CJ Buzău şi Liceul de Artă "Margareta Sterian" din Buzău, ai cărui elevi au realizat un film educaţional bazat pe tematica respectării drepturilor copilului, care va fi proiectat cu ocazia întâlnirilor ce vor avea loc în aceste localităţi. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri