Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul Boris Johnson promite reducerea imigrației dacă va câștiga alegerile

Premierul Boris Johnson promite reducerea imigrației dacă va câștiga alegerile

Premierul britanic Boris Johnson a promis să reducă nivelul imigraţiei dacă Partidul Conservator va câştiga alegerile din 12 decembrie, dar a subliniat că în general nu se opune ideii ca în Regatul Unit să sosească şi să lucreze străini.
Britanicii se prezintă la vot joia viitoare în cadrul unui scrutin care va decide şi soarta Brexitului.

''Numărul imigranţilor se va reduce pentru că noi vom putea să controlăm sistemul în felul acesta. Şi nu cred că este corect să avem o abordare lipsită de control şi de limite în acest domeniu'', a declarat şeful executivului de la Londra pentru postul de televiziune Sky News.

Johnson a adăugat că se va concentra pe scăderea nivelului imigraţiei, dar a precizat că prioritate vor avea imigranţii calificaţi, care pot avea o contribuţie reală la dezvoltarea economiei britanice.
Pe de altă parte, Boris Johnson a promis că se ''va bate pentru fiecare vot'' până la alegerile parlamentare din 12 decembrie, în contextul în care avansul partidului său faţă de opoziţia laburistă se reduce, potrivit mai multor sondaje de opinie.

Conform cotidianului The Guardian, care a agregat rezultatele mai multor sondaje, conservatorii încă ar avea un avans de 11 puncte procentuale în faţa laburiştilor (43% faţă de 32% din intenţiile de vot).

Liderul conservator, sosit la conducerea guvernului în iulie, a refuzat să spună dacă va demisiona în cazul în care Partidul Conservator nu va obţine o majoritate absolută. ''Mă voi concentra pe următoarele cinci zile întrucât cred că asta aşteaptă oamenii acestei ţări'', a insistat el.

Boris Johnson a ţinut să dea asigurări că după Brexit nu vor exista controale frontaliere şi nici taxe vamale între provincia Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, un subiect controversat încă de la începutul campaniei electorale.

''Singurele controale care vor exista vor fi efectuate asupra bunurilor venite din Marea Britanie via Irlanda de Nord cu destinaţia Republica Irlanda'', a precizat premierul Boris Johnson.

Regatul Unit a organizat alegeri în mai 2015 şi iunie 2017, iar la referendumul din iunie 2016 a votat în proporţie de 52% pentru ieşirea din Uniunea Europeană. Scrutinul din 2017 s-a dovedit dezastruos pentru Partidul Conservator, formaţiune condusă la acea vreme de fostul premier Theresa May, conservatorii pierzând majoritatea în parlament.

Decizia Theresei May de a convoca alegeri anticipate, în speranţa consolidării majorităţii sale, a lăsat guvernul de la Londra incapabil de a-şi asigura sprijinul parlamentar pentru acordul de Brexit negociat cu UE.

AGERPRES

Subiecte în articol: brexit imigranti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri