Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul Viorica Dăncilă se întâlneşte la Bruxelles cu viitorul preşedinte al Comisiei Europene

Premierul Viorica Dăncilă se întâlneşte la Bruxelles cu viitorul preşedinte al Comisiei Europene

Premierul Viorica Dăncilă se va întâlni marţi, la Bruxelles, cu viitorul preşedinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, context în care cei doi oficiali ar putea discuta atât despre portofoliul care va reveni României în cadrul Colegiului Comisarilor, cât şi despre propunerile ţării noastre pentru funcţia de comisar european.

Pe 29 iulie, şefa Executivului de la Bucureşti a avut o convorbire telefonică cu Ursula von der Leyen, ocazie cu care şi-a exprimat interesul pentru un portofoliu consistent în cadrul Colegiului Comisarilor, care să reflecte expertiza României.

Săptămâna trecută, aflată într-o vizită politică la Iaşi, Viorica Dăncilă a explicat de ce i-a propus pentru funcţia de comisar european pe Rovana Plumb şi pe Dan Nica.

"Cred că trebuie să vedem dacă comisarii sunt buni sau nu atunci când vor trece de examenul comisiei de specialitate, care va fi abordarea la nivel european legat de aceste două nominalizări. Dacă aceste două nominalizări nu vor fi bune, vom veni cu altele, ne vor spune 'domnule, pentru un anumit portofoliu trebuie să veniţi cu cineva specialist pe portofoliul respectiv'. (...) La ora actuală, doamna Rovana Plumb este vicepreşedintele grupului S&D din Parlamentul European, domnul Dan Nica este şeful delegaţiei române a europarlamentarilor PSD în Parlamentul European. Sunt oameni care au avut mai multe mandate de deputaţi europeni, cunosc foarte bine instituţiile europene, ştiu modul în care funcţionează şi ştiu ce înseamnă activitatea de comisar european", a afirmat premierul.

AGERPRES

Subiecte în articol: dancila
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri