Jurnalul.ro Ştiri Externe Preotul responabil pentru arderea publică a unor volume din "Harry Potter" şi-a cerut scuze

Preotul responabil pentru arderea publică a unor volume din "Harry Potter" şi-a cerut scuze

 Preotul polonez care a organizat arderea publică a unor cărţi din celebrele serii ''Harry Potter'' şi ''Twilight'', considerate profanatoare, a prezentat scuze miercuri pentru acest ''act regretabil'', care a provocat un val de critici în Polonia, potrivit AFP. 

"Arderea cărţilor şi a altor obiecte a fost un act regretabil", a declarat preotul Rafal Jarosiewicz pe pagina de Facebook a fundaţiei ''SMS from Heaven'', care a organizat această ceremonie neobişnuită. 

"Cu toate acestea, nu este vorba de a ridiculiza vreun grup social sau vreo religie , iar acest lucru nu se referă nici la cărţi ca atare, nici la cultură. Dacă cineva a înţeles demersul meu în acest sens, vreau, în mod sincer, să-mi cer iertare". 

Rafal Jarosiewicz, împreună cu alţi doi preoţi, au pus pe foc duminică, într-o parohie din Gdansk (nord), mai multe cărţi, printre care volume din seria ''Harry Potter'', semnată de romanciera britanică J.K. Rowling, sau aventurile vampirului Edward Cullen, povestite de scriitoarea americană Stephenie Meyer, alături de alte obiecte precum o mască în stil african, o umbrelă ''Hello Kitty'' şi o statuetă hindusă. 

Imagini de la arderea cărţilor au fost publicate duminică pe pagina de Facebook a fundaţiei, după care au fost şterse miercuri ''pentru a nu genera noi reacţii''. 

Luni, Jan Kucharski, exorcist şi preot în cadrul parohiei Sfânta Maria din Gdansk (nord), unde a avut loc ceremonia, a explicat că ''nu este vorba despre arderea unor cărţi oarecare, ci a unor obiecte asociate magiei şi ocultismului. În afara cărţilor, au mai fost şi alte obiecte, amulete, talismane aduse de credincioşi''.

''Este timpul să facem ordine'', a adăugat acesta. 

Arderea cărţilor a provocat valuri de critici în Polonia, ţară considerată în special ataşată ritului catolic roman, unele voci comparând această practică cu cele din regimurile totalitare sau cu cele ale Inchiziţiei. 

Episcopatul polonez nu a comentat incidentul până în acest moment.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri