Jurnalul.ro Ştiri Observator Preşedintele CJ Vâlcea: Nu voi accepta ca pârtia Transalpina Ski Resort să stea închisă

Preşedintele CJ Vâlcea: Nu voi accepta ca pârtia Transalpina Ski Resort să stea închisă

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu, declară că nu va accepta ca pârtia de schi de la Voineasa, Transalpina Ski Resort, să stea închisă şi va lua măsuri în vederea găsirii unor soluţii legale pentru deschiderea domeniului schiabil menţionat.

Într-un comunicat al CJ Vâlcea, postat marţi pe facebook, se menţionează că deşi CJ Vâlcea nu poate interveni direct în rezolvarea problemei, instituţia va organiza o întâlnire cu reprezentanţii Primăriei Voineasa, beneficiarii investiţiei Domeniul schiabil Voineasa - Transalpina Ski Resort şi ai Prefecturii, pentru a identifica soluţiile ca pârtia să poată fi deschisă.

"Urmare a faptului că există unele semnale publice legate de procedura de exploatare a pârtiei Transalpina Ski Resort, chiar dacă Prefectura şi Consiliul Judeţean nu pot interveni direct, am stabilit ca joi, 14 decembrie a.c., să avem o întâlnire comună cu Primăria Voineasa, beneficiar al acestei investiţii, pentru a identifica soluţia ca până la finalizarea procedurii de atribuire a administrării, domeniul schiabil de la Vidra sa fie unul funcţional", a precizat Constantin Rădulescu, potrivit comunicatului.

Primăria Voineasa a anunţat pe 5 decembrie, printr-o informare postată pe pagina sa de internet, că deschiderea sezonului de schi va avea loc după atribuirea serviciilor de administrare şi atunci când stratul de zăpadă o va permite.

"Urmare a postărilor pe site-urile de socializare, Primăria Voineasa vă informează că deschiderea sezonului de schi la 'Domeniul schiabil Voineasa - Ski Ressort Transalpina' va avea loc după îndeplinirea procedurilor legale de atribuire a serviciilor de administrare şi totodată stratul de zăpadă va permite funcţionarea", se precizează în anunţul Primăriei Voineasa.

Consiliul Local Voineasa a aprobat într-o şedinţă din 8 noiembrie "contractarea de Servicii de operare a instalaţiilor de transport pe cablu, reparaţii, întreţinere instalaţii şi consultanţă pentru autorizarea instalaţiilor domeniului schiabil Voineasa - Ski Resort Transalpina, pe o perioadă determinată de trei luni, prin atribuire directă, în limita a maximum 132.000 lei".

În aceeaşi şedinţă din 8 noiembrie, consilierii locali din Voineasa au aprobat studiul de fundamentare şi documentaţia de atribuire în vederea delegării gestiunii serviciului de transport public pe cablu şi a activităţilor conexe domeniului schiabil Voineasa - Ski Resort Transalpina prin concesionare. Durata contractului de delegare a gestiunii serviciului menţionat a fost stabilită la patru ani, cu posibilitatea de prelungire până la cinci ani. www.agerpres.ro

Subiecte în articol: Transalpina Ski Resort
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri