Jurnalul.ro Ştiri Observator Președintele Comisiei de Apărare a PNL vrea să vadă foaia de parcurs pentru programele de modernizare ale Armatei

Președintele Comisiei de Apărare a PNL vrea să vadă foaia de parcurs pentru programele de modernizare ale Armatei

Preşedintele Comisiei de Apărare a PNL, deputatul Ovidiu Raeţchi, i-a solicitat ministrului Apărării, Adrian Ţuţuianu, să prezinte o foaie de parcurs concretă pentru programele de modernizare a Armatei în 2017. 

"În ciuda angajamentelor publice pe care şi le-a luat în faţa partenerilor internaţionali, guvernarea PSD înregistrează întârzieri la capitolul care priveşte modernizarea Armatei. Vedem un lung şir de declaraţii publice şi întâlniri de PR, dar nu ştim încă clar ce vom cheltui în 2017. Guvernul anunţă contracte, dar fără un orizont clar de timp; uneori, chiar producătorii neagă existenţa unor acorduri ferme. În aceste condiţii, sunt îngrijorări că, până la finalul anului, guvernarea Tudose-Dragnea nu va reuşi să demareze niciunul dintre cele 8 programe de înzestrare ale Armatei, aprobate de Comisiile de Apărare din Parlament. Greutatea cu care s-au desfăşurat procedurile parlamentare şi amânările Ministerului Apărării în adaptarea Planului de înzestrare a Armatei României 2017 ? 2026 la prevederile Acordului politic naţional de alocare a 2% din PIB pentru Apărare nu sunt de bun augur", a declarat Ovidiu Raeţchi la evenimentul "Zilele Securităţii Naţionale", desfăşurat la Venus, se arată într-un comunicat de presă remis sâmbătă AGERPRES. 

Acesta a mai spus că sunt suspiciuni că PSD vrea să sacrifice fondurile destinate acestora pentru a acoperi găurile din buget. 

"Există speculaţii că Dragnea urmăreşte să sacrifice fondurile destinate înzestrării Armatei pentru a acoperi găurile din bugetul de stat şi pentru a satisface o parte din promisiunile din campania electorală. Introducerea de noi taxe şi impozite, majorarea accizelor la carburanţi sau ordonanţa de urgenţă prin care contribuţia la Pilonul II de pensii va fi redusă se înscriu în aceeaşi logică a disperării economice. De aceea, solicit ministrului Apărării, Adrian Ţuţuianu, să prezinte o foaie de parcurs concretă cu cheltuielile de modernizare din anul 2017. E o chestiune de siguranţă naţională şi cred că Armata Română merita un răspuns", a mai spus Raeţchi. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri