Jurnalul.ro Ştiri Externe Preşedintele Comitetului Militar al NATO: Nu este clară atitudinea agresivă a Rusiei faţă de NATO

Preşedintele Comitetului Militar al NATO: Nu este clară atitudinea agresivă a Rusiei faţă de NATO

Generalul ceh Petr Pavel, preşedintele Comitetului Militar al NATO, a declarat luni că "nu este clar"că Rusia are o "atitudine agresivă" faţă de ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice, dar a subliniat că Organizaţia trebuie să "ia în serios" consolidarea capacităţilor acesteia şi să fie pregătită pentru orice ameninţare potenţială, relatează EFE. 

Într-un interviu pentru Politico, Pavel a spus că NATO defineşte presupusa ameninţare din partea Rusia pe baza capacităţilor şi intenţiilor acesteia. 

Potrivit lui, Moscova dezvoltă deopotrivă capacităţi convenţionale şi nucleare, efectuează exerciţii "la scară largă, dincolo de criteriile OSCE", demonstrând capacitatea sa de a desfăşura trupe pe distanţe mari şi de a le utiliza în mod eficient". "Nu există nicio îndoială în privinţa creşterii capacităţilor sale", a spus el.

Referitor la intenţiile Rusiei, generalul Petr Pavel a recunoscut că "nu este atât de clar". "Nu putem spune în mod clar că Rusia are o intenţie agresivă faţă de NATO, dar acţiunile sale ne preocupă", a afirmat acesta. 

În opinia sa, "trebuie să luăm foarte în serios" toate acestea pentru a contracara "orice potenţială ameninţare" pentru ca o agresiune precum cea împotriva Ucrainei să nu se repete faţă de o ţară membră NATO. 

El a spus că Rusia a dus "la un nou nivel" tacticile războiului hibrid (prin utilizarea de măsuri neconvenţionale, cum ar fi atacuri cibernetice, forţele speciale, propaganda şi războiul informaţional). 

Comentând situaţia din zona Mării Baltice, dar şi cea din Marea Neagră şi la graniţa cu Siria, unde avioane ruseşti efectuează manevre, generalul ceh a declarat că este vorba despre o atitudine ostilă faţă de NATO. 

Nu este vorba de încălcarea spaţiului aerian, ci de "un comportament neprofesionist" în aer, a mai spus el, îndemnând ambele părţi la "transparenţă şi la reducerea riscurilor pentru a evita un incident". 

Petr Pavel, care a calificat ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană drept un pericol pentru NATO, a salutat eforturile UE în materie de securitate şi apărare. 

"Identitatea europeană de apărare este un proces foarte benefic", a comentat el eforturile de consolidare a apărării lor comune, adăugând că cele două structuri "sunt complementare", "nu concurente". 

Acesta a admis că, mai ales în faţa ameninţărilor în sud sau în Europa de Sud-Est, "nu ne putem baza pe structurile unei singure instituţii". 

Referindu-se la Turcia, generalul Pavel a spus că această ţară este un "aliat important al NATO care trebuie sprijinit" în faţa provocărilor legate de migraţie sau terorismul fundamentalist cu care se confruntă.

Sursa: www.agerpres.ro

Subiecte în articol: nato Rusia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri