România nu a dus niciodată lipsă de strategii, dar a suferit la aplicarea lor. Fie că vorbim despre strategii naţionale sau sectoriale, toate au avut acelaşi sfârşit: după ce au fost prezentate pe la seminarii şi simpozione, au fost împăturite frumos şi băgate la sertar. Ultimul intrat în clubul strategilor este Klaus Johannis care vrea ca sub egida preşedinţiei să fie făcut un proiect de ţară. O strategie care sună bine, dar care vine mult prea târziu pentru România.
După aproape doi ani petrecuţi mai mult în urletul sirenelor SPP pe ruta Bucureşti-Sibiu şi retur, preşedintele lucrului bine făcut propune românilor un nou proiect de ţară. Iniţiativa nu este nouă, au mai testat-o şi alţi preşedinţi, dar a eşuat pentru că toate au fost concepute într-un spirit politicianist şi cu un evident scop electoral. Dacă până în anul 2000, românii şi-ar mai fi putut pune speranţele într-un proiect de ţară care să-i scoată din subsolul Europei, astăzi, a aduce în discuţie un astfel de proiect este o utopie.
Iohannis revoluţionează teoria formelor fără fond
Cu o comisie de lucru încropită ad-hoc, Klaus Iohannis şi-a lansat ieri ceea ce pare a fi proiectul de căpătâi al mandatului său de preşedinte al României. "Acest Proiect de ţară trebuie să fie o viziune pentru România, o viziune pentru prosperitatea cetăţenilor României. Cetăţeanul este cu siguranţă cel care trebuie să fie în centrul preocupărilor noastre. Este foarte important să avem un Proiect de ţară care realizează acest lucru”, declara ieri preşedintele cu ocazia lansării proiectului. Înţelegem din spusele sale că proiectul trebuie să aducă prosperitate românilor, adică economia noastră să producă mai mult, să fie mai competitivă şi să vândă mai mult. Ceea ce uită însă preşedintele este că economia nu mai aparţine românilor decât în mică măsură. Sectoarele strategice (financiar, energetic, cele mai importante sectoare industriale) au fost preluate de capital străin, astfel că românii la care face referire Klaus Iohannis au rămas doar angajaţi ai marilor firme şi corporaţii internaţionale, fără nicio putere de a influenţa deciziile economice majore.
Odată cu privatizările cadou făcute începând cu anul 2000 din dorinţa a câştiga bunăvoinţa marilor puteri economice pentru a ne accepta aşa cu pantofii găuriţi în talpă în UE şi NATO, statul român a renunţat şi la decizia economică.
Practic, românii s-au transformat în chiriaşi în propria ţară din proprie iniţiativă, dar acum chiriaşul vrea să oblige proprietarul să-i ia o chirie mai mică, iar pentru că-i face onoarea să locuiască în casa sa să-i schimbe, ca bonus, tapetul şi mobila.
Scurtă, clară şi uşor de înţeles
Singurele obiective pe care şi le-ar mai putea asuma acum România printr-un proiect de ţară ar mai fi cele sociale ( îmbunătăţirea sistemului de învăţământ, de sănătate etc) si infrastructura ( edilitară, rutieră, feroviară etc). Dacă s-ar centra pe acest obiective, proiectul de ţară al preşedintelui ar intra în coliziune frontală cu România policentrică închipuită de un al mare strateg, Vasile Dâncu. Preşedintele a ţinut însă să ne liniştească, spunându-ne că va fi un proiect „scurt, clar, uşor de înţeles”, adică ceva care aduce cu „ musca-n lapte”.
Specialişti pe persoană fizică
Pentru realizarea visului preşedintelui a fost tocmită o comisie specială, din care vor face parte 23 de persoane, respectiv zece membri independenți, un reprezentant al Guvernului, câte doi reprezentanți ai formațiunilor și partidelor parlamentare. Partidele au trimis ce au găsit, la repezeală, prin casă, mai ales că oamenii grei nu au timp de pierdut vreme cu visele preşedintelui când alegerile bat la uşă, iar DNA-ul le tot bagă băţul prin gard.
Cei zece membrii independenţi, convocaţi de urgenţă, nu reprezintă în fapt pe nimeni, ei urmând să-şi dea cu părerea în nume personal, neimplicând instituţiile unde lucrează sau au lucrat, după cum a ţinut să ne spună purtătoarea de cuvânt a Cotroceniului.
Printre cei care îşi vor da cu părerea pe persoană fizică se numără, Dan Dungaciu, un închipui Henry Kissinger care se prezintă ca geopolitician, fostul consilier al lui Traian Băsescu, Iulian Chifu, un pseudorealizator de analize de politică internaţională şi preşedintele unui ONG obscurt, cu titlu pompos-Centrul de Prevenire a Conflictelor ( probabil a conflictelor săteşti). Nici societatea civilă nu a fost uitată, fiind cooptat un alt mare specialist în datul cu părerea Cristian Pârvulescu, preşedintele „Pro Democraţia”. Guvernul s-a spălat pe mâini de obligaţia de a-şi trimite un om şi i-a delegat pe cei de la firma de consultanţă Pwc să-l reprezinte. Surprinzătoare este şi prezenţa reprezentanţilor Camerei de Comerţ Româno-Americană (AmCham). De ce nu sunt prezenţi atunci şi reprezentanţii investitorilor olandezi, nemţi, francezi sau italieni, pentru că ei, oricum, controlează economia românească, fiind proprietarii de drept? Prin convocarea AmCham, Klaus Iohannis ne spune, de fapt, că visul său va avea şi OK-ul Marelui Licurici. Vom avea astfel un proiect de ţară româno-american.
De la durabil la policentric, dar tot pe ultimul loc
În 2008, Guvernul Boc scotea la lumină „Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă a României (orizonturi 2013-2020-2030)”, un document pragmatic, cu ţinte clare, care ar fi trebuit să aducă România mai aproape de UE. Şapte ani mai târziu, Guvernul Cioloş relua această strategie, iar ediţia revăzută şi adăugită se numeşte “România policentrică 2035. Coeziune şi competitivitate teritorială, dezvoltare şi şanse egale pentru oameni”. Citind cele două două proiecte, descoperim însă cât de puţin a evoluat ţara în acest interval, iar pe alocuri chiar a involuat.
Mai bine cu rolele, decât cu trenul
Strategia asumată de premierul Emil Boc promitea că se vor face investiţii serioase în infrastructura de căi ferate, astfel încât trenurile să circule 140-160 km/h, dar acum am ajuns cu 50 km/h. În 2015, strategia Guvernul Cioloş constata că finanţarea deficitară a acestui sector a condus la o degradare continuă a infrastructurii de căi ferate, având ca efect direct o creştere îngrijorătoare a duratei de parcurs. Astfel, dacă în 1990 un tren rapid ajungea de la Bucureşti la Iaşi în cinci ore și 40 de minute, în prezent acelaşi tren parcurge distanţa de 406 kilometri în şapte ore şi 16 minute. Situaţia este valabilă pentru mai multe rute, iar procentul liniilor scadente la reparaţii este de 50,8%. Acestea sunt singurele rezultate palpabile ale strategiei după şapte ani. Totuşi, Guvernul Cioloş pluseză şi ne promite construirea unei linii feroviare de mare viteză Bucureşti-Braşov, via Ploieşti.
Despre autostrăzi, doar la viitor
Dezvoltarea unui sistem de autostrăzi s-a dovedit a fi o nucă mult prea tare pentru toate guvernele şi strategiile lor. Strategia de dezvoltare a României din 2008 promitea, de exemplu, că până în 2020 se vor finaliza studiile şi vor fi demarate proiectele privind modernizarea infrastructurilor situate pe Coridorul IX (rutier şi feroviar) pan-european: de la frontiera cu Republica Moldova până la frontiera cu Bulgaria, cu racordare la coridoarele IV şi VII (Dunărea). Nu s-a întâmplat nimic. Cea din 2015 promite cel puţin cinci autostrăzi. La acest capitol, Guvernul Cioloş stă mai bine, promisiunile incluzând şi construirea unei magistrale de biciclete cu o lungime de peste 500 de kilometri pe malul Dunării, până la Marea Neagră. Ca bonus, ne-am putea bucura şi de nişte piste special amenajate în zonele montane. Evident, despre costuri şi sursele de finanţare nu se suflă niciun cuvânt.
România arhaică nu dispare
Potrivit INS, la nivelul anului trecut, 63,7% din populaţie era deservită de sistemul public de alimentare cu apă, în condiţiile în care 93,8% din populaţia urbană şi 28,7% din populaţia rurală avea acces la acest serviciu. Ţinta asumată de Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă a României prevedea însă ca anul trecut 70,3% din populaţie să aibă acces la apă curentă. Acum, prin strategia sa, Guvernul Cioloş anunţă ca la orizontul anilor 2035, 100% din populaţia urbană şi 70% din cea rurală va fi conectată la reţelele de apă. În ceea ce priveşte accesul la cele de canalizare, strategia este mai evazivă şi anuntă că 75% din populaţie va fi conectată, fără a mai oferi date defalcate.
Mortalitatea infantilă, tot ultimii
În 2008 România se situa pe pe ultimul loc în Europa la indicatorul mortalităţii infantile, cu 13,9 la o mie de născuţi vii (17,1 la mie în mediul rural) şi la incidenţa îmbolnăvirilor de tuberculoză (de 10 ori faţă de media UE). Potrivit ultimelor statistici internaţionale, România nu a reuşit să părăsească ultima poziţie. Continuăm să fim ţara cu cea mai mare rată a mortalităţii infantile, cu nouă decese la fiecare o mie de născuţi vii. În afară de noi doar Bulgaria şi Macedonia au o rată a mortalităţii infantile mai mare de şase la fiecare 1.000 de născuţi vii, în condiţiile în care media europeană a ratei este de două ori mai mică.