Jurnalul.ro Ştiri Justitie Preşedintele Tribunalului Timiş: Corupţia este sport naţional!

Preşedintele Tribunalului Timiş: Corupţia este sport naţional!

Preşedintele Tribunalului Timiş, Adriana Stoicescu, afirmă, într-o postare pe Facebook, că hoţia nu este apanajul clasei politice, ciupeala fiind sport naţional.

 

Magistratul spune că românii ar trebui să se îmbolnăvească de sinceritate pentru a-şi vedea defectele.

”Trăitori în Gradina Maicii Domnului, urmaşi ai primei civilizaţii extraterestre de pe Pământ, cei mai viteji, mai drepţi, mai ospitalieri… Sper totuşi că, din când în când, ne îmbolnăvim de sinceritate şi reuşim să ne privim în oglindă pentru a ne vedea micile şi, desigur, puţinele defecte. Hoţia ne însoţeşte de mult. De la atotputernicul gestionar de aprozar din comunism până la hoţul stilat de azi, devenit corupt, ciupeala este sport naţional. Corupţia nu este apanajul clasei politice. Este adevărat, orice ales îţi va spune că a fost «instruit» cu privire la «taxa de prietenie» ce poate şi trebuie să fie primită la încheierea unui contract pentru cumpărarea panseluţelor, vitale, desigur, pentru viaţa comunităţii. Corupţie este şi gestul care însoţeşte, uneori, banala consultaţie: îndesarea unor bancnote în buzunarul asistentei sau medicului care, altfel, nu au timp să te vadă. Tot corupţie este şi promovarea unui examen condiţionată de plata unei sume de bani, «modică», nu-i aşa, ca să fie toată lumea mulţumită... Nu le mai vedem ca fiind fapte de corupţie; sunt normale, într-o societate tarată, care, se pare, nu mai poate distinge binele de rău”, a scris preşedintele Tribunalului Timiş.

Adriana Stoicescu cere respect pentru avocaţi şi magistraţi. OBSERVATOR

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri